Maria Gheorghiu

Presa

8 Ianuarie 2014

Niciun pașaport nu poate să pună granița peste inima românilor de peste Prut

Ion Petrescu

"Fantoma Armatei Române salută cu puștile în jos!" Acesta este cel mai cutremurător vers dintr-o melodie dedicată Reginei Maria. Unul care reflectă o realitate, deoarece, înainte de a fi condusă de la palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele armelor înfipte în pământ și paturile acestora ridicate în sus, gest unic, pe care Armata României nu l-a mai făcut niciodată.

Nici față de un alt purtător de coroană regală. Nici față de un președinte, premier sau general. Cu conaționala care a dat viață acestui cântec și altora la fel de emblematice am inițiat dialogul de mai jos. Maria Gheorghiu fiind o româncă a cărei armă de luptă, pentru mai binele națiunii din care face parte, este una deja celebră. Inclusiv în inima României răsăritene, la Chișinău, acolo unde a fost și este primită cu mare emoție, de europenii care așteaptă reîntregirea națională ca pe o mântuire. Una despre care scriam că va fi posibilă, cel mai devreme, peste cinci ani. Dar, nota bene, după cum evoluează lucrurile, precum închinarea uluitoare, nedemnă, degradantă, a unor oficiali din Republica Moldova, la mitropolitul supus imperialilor estici, reunificarea va veni mai repede. Timpul geopolitic nu mai are răbdare cu redegiștii anului 2014, în comunitatea euroatlantică neexistând practica jocului la două capete, unul fiind la Washington D.C., altul la Moscova.

Port cu mândrie Tricolorul în cântec

De două decenii căutați OMUL BUN și recentul dumneavoastră CD sintetizează un crez artistic care impune respect, prin consecvență și devotament pentru un mod de a fi aparte. Care au fost și sunt motivațiile care vă îndeamnă să cântați semenilor melodii de suflet, cântece care redau bucuria conaționalilor de a fi români?

Nu știu dacă e vorba aici de o motivație anume; mai degrabă cred că e un destin. Am realizat, în timpul devenirii mele, că fiecare dintre noi are pe lume o misiune clară, a mea fiind aceea de a pătrunde în sufletele oamenilor, a aduce un zâmbet, a alina când e nevoie și a semnala atunci când trebuie, toate acestea prin cântec. Repertoriul este divers, el trecând de la registrul fragil al iubirii, la introspecția umană, ce ține uneori de astral, până la necesitatea rostirii unor adevăruri istorice dureroase sau mai puțin cunoscute, ce țin de identitatea națională, prea des terfelită de venetici. Am spus-o mereu, România este lacrima mea, dragostea mea, crezul meu, dar mai ales este mândria mea și nu accept să-și bată nimeni joc de ea, niciunde, nicicum!

Am dovedit lucrul acesta pe scene importante ale lumii, reușind că conving publicul străin - sceptic la ceea ce vine din România, că nu suntem doar un popor de... hoți, cerșetori și nespălați. Nu-mi pasă dacă mi se pune etichetă; nu suport patriotismul lozincard; am însă curajul să-mi port cu mândrie Tricolorul, în cântec și la vedere; și mă bucur când văd în preajma mea oameni frumoși, cărora le cântă sufletul cu lacrima în colțul ochiului. Da, sensibilitatea poate fi o armă importantă; condiția este să găsești oportunitatea de a o folosi.

Odiseea inimii Reginei

Ați poposit la Balcic, deloc întâmplător și ați creat o melodie unică, cu mare impact la public. Cum se explică acest fapt artistic?

Desigur, unul dintre cântecele mele definitorii, recent realizat, este INIMA DE LA BALCIC, dedicat Reginei Maria – Regina sufletului meu, dar și a foarte multor români. Povestea acestui cântec a început în urmă cu vreo 4 ani, când la Balcic fiind, am vizitat castelul în care și-a petrecut ultimii ani din viață, poate cea mai importantă personalitate feminină pe care a avut-o România vreodată. Nu știam foarte multe lucruri despre ea, însă privindu-i tabloul cu iriși am simțit cum ceva nedefinit mă țintuiește; i-am simțit sufletul strigând parcă de dincolo, invitându-mă să o cunosc, să-i aflu povestea și să o spun. Revenită în București am început să caut mai mult, să citesc despre ea și să mă încarc zi de zi cu spiritul ei, să empatizez cu ea, simțind nevoia mai apoi de a povesti toate acestea lumii. La început am crezut că doar odiseea inimii Reginei este tulburătoare, dar am realizat, pe măsură ce primeam informații, că toată viața ei a fost o poveste care trebuie spusă, știută de toți românii și pentru că simțeam că e prea mare responsabilitatea, am cerut ajutor specializat. Am apelat la jurnalistul și poetul Miron Manega pentru a sintetiza, printr-un cântec, ceea ce ar fi putut fi spus, ca un semn de recunoștință și neuitare, singurei Regine a României Mari; cea care a îmbrăcat uniforma militară, pentru a îmbărbăta oștirea romană în Primul Război Mondial, cea care a făcut numeroase diligențe, pe la curțile Europei, pentru cauza României Mari, cea care și-a iubit țara de adopție mai presus de propria viață. A se vedea ultimul episod de renegare a propriului fiu, Carol al II-lea, când a realizat că nu este un rege bun pentru România. și aș putea mult continua; mă opresc însă aici și vă invit să ascultați cântecul și să încercăm împreună să-i îndeplinim una dintre dorințele testamentare: "Păstrați țara întreagă!"

Rostul întâmplărilor mele

Una dintre melodiile îndrăgite, de cei care vă prețuiesc evoluția artistică este FLUTURI. Dintr-un dialog purtat anterior am înțeles că are o semnificație emblematică pentru personalitatea dumneavoastră. De ce?

Sunt o fire sensibilă, fragilă. E adevărat, am învățat în timp să-mi transform sensibilitatea în armă; asta nu înseamnă că am reușit pe deplin să mă desprind de principalul segment al structurii mele interne; pentru că sufletul meu este în formă de fluture: fragil, făcut să încânte, dar sortit să trăiască puțin, dacă nu este ocrotit. În același timp, căutându-mă prin curcubeu, după fiecare înfrângere pe care am considerat-o un soi de moarte, mi-am dat seama că de fapt m-am transformat și că rostul întâmplărilor mele era acela de a renaște, de a dobândi un echilibru, o anumită libertate a spiritului, de a descoperi adevărata frumusețe a vieții, senină, fără bariere autoimpuse; de fapt, fluturii mei reprezintă depășirea unei etape din viață, prin acceptarea, fără încrâncenare, a realității; ca să închei, mi-am luat fluturii ca aliați în întampinarea iubirii, acea iubire matură pe care o aștept... să zicem... de 20 de ani. Cu paparudele chemi ploaia, cu fluturii chemi iubirea.

În mijlocul românilor de la Est

Ați poposit recent la Chișinău. De unde ați venit cu impresii inedite despre conaționalii din stânga Prutului. Ce ne puteți relata acum despre cele mai semnificative clipe trăite, cu emoție, printre frații noștri din România răsăriteană?

Îmi place formularea dumneavoastră... ROMâNIA RĂSĂRITEANĂ... pentru mine, de multă vreme este ROMâNIA MEA DE DINCOLO DE PRUT....și asta pentru că nu pot trece peste episoadele emoționante petrecute în mijlocul românilor de la Est de inima mea. Sunt multe și fiecare episod are o poveste prinsă într-un cântec…SCRISOAREA UNUI țĂRAN MOLDOVEAN este o dovadă, care la rândul ei se leagă de alte povești tulburătoare petrecute la Dubăsari, la Orhei și mai apoi la Chișinău. Sintetizând, nu pot uita privirea înlăcrimată a unei românce din Chișinău, care după ce am coborat de pe scenă, mi-a strâns mâna și m-a întrebat: "Doamna Maria, când ne luați acasă ?" Atunci nu m-am putut uita în ochii ei; acum cred că îi pot răspunde:" curând, foarte curând!" La 1 decembrie anul acesta, am ales să mă bucur de Ziua Națională a României, între frații mei basarabeni. Am petrecut o zi între oameni care își cântă, în continuare, disperarea înstrăinării în cântece tulburător de frumoase, dar care știu să și strige răspicat că BASARABIA E ROMâNIA!

Ceea ce mă bucură cel mai mult e faptul că tinerii au preluat inițiativa, ei sunt conștienți de faptul că aparțin României și că niciun pașaport nu poate să pună graniță peste inima lor. M-am bucurat la sfârșitul acestui an și de onoarea pe care Institutul Cultural Român de la Chișinău mi-a făcut-o, invitându-mă să susțin un concert de colinde la Filamonica de Stat, unul preluat și de TV Moldova 1 și difuzat chiar în Ajunul Crăciunului, pe stil vechi și pe stil nou. A fost un concert încărcat de sfințenie și de frumusețea oamenilor din sală. O asemenea experiență te marchează pentru mult timp și-ți întărește convingerea că ăsta e rostul tău pe pământ: să faci lumea mai bună printr-un cântec. A mai fost și un amplu interviu, la VOCEA BASARABIEI, în care Maria Bulat Săhărneanu a reușit să extragă esența valențelor mele artistice, iar rezultatul s-a văzut foarte repede: am început să fiu solicitată să cânt piese pe care abia le-am lansat.

Apărarea identității naționale

Chiar înainte de finalul anului trecut, alături de compatrioți care vă admiră vocea, sufletul și sensibilitatea acompaniată de chitară, ați desantat la Târgu Mureș, unde ați constatat că apartenența la națiunea română este o identitate ce trebuie inteligent apărată. Cum vă raportați la cei care vă cheamă să cântați peste munți, în spațiul intracarpatin?

Sfârșitul de an mi-a oferit prilejul să mă dezvălui ca artist, într-unul din cele mai delicate orașe ale românismului: Tg.Mureș. La invitația doamnei Mariana Cristescu am participat la manifestarea PUNțI DE LUMINĂ, a cotidianului CUVâNTUL LIBER . Am folosit prilejul pentru a-mi lansa recentul album aniversar, DE 20 DE ANI OM BUN, editat la Casa de Discuri PATRIA, dar și pentru a semnala spectacolul meu concept SUB ZODIA MARIEI, care pune pariu pe emoție, sub revelația unor importante Marii din destinul României: Fecioara Maria, Maria de Mangop, Regina Maria și Maria Tănase.

E dificil să emiți judecăți de valoare despre un spațiu românesc în care trăiesc, pe lângă românii neaoși și cetățeni români de o altă etnie, îndreptățiți să-și revendice apartenența identitară... totuși, să nu uităm că și acolo este ROMâNIA, iar limba oficială este ROMâNA și asta așa trebuie să rămână. Tot ce putem face este să ne apărăm identitatea promovând adevăratele valori românești, cu toleranță și deplină înțelegere; facem parte - vrem nu vrem - dintr-o mare familie europeană, care apără și respectă specificul național, nu? Totuși nu pot să nu-mi doresc, un concert de colinde românești la Tg. Mureș.

Cântece în crisalidă

Proiecte pentru Noul An, în care tocmai am intrat?

Îmi doresc să pot duce spectacolul SUB ZODIA MARIEI în cât mai multe locuri în care trăiesc români, fie că se află la Reșița, Oradea, Craiova, Tg.Mureș, Madrid, Londra, Roma sau Chișinău. Acest spectacol este pariul meu cu mine ca artist, dar și cu românii mei... pentru că refuz să cred că ne raportăm doar la societatea de consum, în care cultura e Cenușăreasă. Sper și voi face tot ce-mi stă în putere să câștig acest pariu. Restul va veni de la sine... chiar și omul bun, pe care-l aștept de 20 de ani; știu că va veni; știu că va fi un an bun pentru mine, ca artist, dar și ca femeie. Mai am cântece în crisalidă, care așteaptă să zboare, asemenea FLUTURILOR, care deja s-au așezat frumos în foarte multe suflete.

Simt în continuare, în mine, CURCUBEUL, ca pe o promisiune făcută cândva de Dumnezeu, de care mă simt ocrotită prin Sfânta Fecioară. Sunt în Grădina Maicii Domnului, ca de altfel noi toți cei trăitori în acest spațiu încă mirific, încă al nostru! Mă rog în fiecare zi pentru sănătate și putere pentru a-mi împlini destinul. Am încă multe de spus, de pe scenă sau de la microfonul Radio România București FM. Mă simt un om norocos, pentru că mi se îngăduie să trăiesc din ceea ce mă face fericită: cuvântul rostit și cântat prin care mă dăruiesc, necondiționat, semenilor.

Sursă: Adevărul
28 August 2013

Astăzi e ziua ta, Maria Gheorghiu

Ramona Vintilă

Este o ființă mult prea sensibilă pentru epoca în care trăiește. "Totdeauna m-am gândit că ar fi trebuit să mă nasc într-un alt secol, în care sensibilitatea mea ar avea preț. (…) Noroc însă că mi-am dat seama la timp și mi-am transformat sensibilitatea în armă. Am devenit puternică, luptând în fiecare zi cu mine însămi, cu limitele și cu ignoranța mea și a celor din jur". Maria Gheorghiu, "DE 20 de ani OM BUN", așa cum și-a intitulat albumul aniversar, lansat de curând, împlinește astăzi 50 de ani. La mulți ani!

"Totul se rezumă la puterea de a mai putea iubi după ce viața ți-a tras-o de atâtea ori"

"50 de ani? Doar în buletin! Mă simt mai tânără ca niciodată. Am fluturi în stomac. IUBESC!!! Am scris cel mai frumos cântec și abia aștept ziua în care să vi-l pot dărui. FLUTURII mei sunt pregătiți să înfrunte lumea! Totul se rezumă la puterea de a mai putea iubi după ce viața ți-a tras-o de atâtea ori. Acum e timpul să-i arăt că am curajul să mă detașez de balast și să privesc totul cu bucuria unui nou început. Nu vă ascund faptul că mă sperie puțin cifra, dar asta doar pentru că mă obligă să împlinesc tot ce am amânat până acum, cu aceeași credință că pot, că stă scris în destinul meu să mă împlinesc prin cântec. Norocul este cel care a reușit să-mi deschidă doar câteva dintre ușile la care am bătut. Dar nu știu ce-aș fi făcut dacă nu aș fi avut de partea mea voința de a-mi demonstra că sunt capabilă să înmulțesc talentul primit la naștere, dar și încăpățânarea de a păstra calea aleasă, indiferent de piedicile apărute. În viață însă nu mi-a fost cel mai bun tovarăș de drum. Mi-a întors spatele în situații în care ar fi trebuit să fie singurul meu aliat, când plecând spre Capitală, înarmată doar cu chitara, cărând o valiză grea, plină de deziluzii și trădări, am sperat că mă va ajuta să deschid ușa potrivită…

Tot ce am realizat în viață a fost strâns legat de propria-mi determinare și mai puțin de noroc. Trăiesc zi de zi în armonie cu tot ce mă înconjoară, având convingerea fermă că TOTUL ESTE MIRACOL, iar miracolul cel mai mare rămâne viața și în cazul meu se numește Maria Cassandra, fiica mea, cea care îmi întărește convingerea că am motive să mă simt împlinită. Prin ea, pot să gândesc viața în continuitatea ei și pot să mă detașez mai ușor de toate angoasele existențiale.

În parcursul meu de până acum am făcut atât de multe greșeli încât ar trebui să spun că nebuniile mele inspirate au fost puține: și totuși, unele dintre ele au pus bazele artistului Maria Gheorghiu de astăzi. Eu cred că Dumnezeu îi iubește pe cei care au curajul să se ia la trântă cu obstacolele, pe cei care speră că pot schimba ceva în destinul lor, pe cei care au curajul să ia totul de la zero, netemându-se de consecințe. Am avut câteva episoade în care am lăsat totul în urmă, am luat totul de la zero și astăzi am putere să spun că așa trebuia să fie. Am avut o copilărie mai puțin fericită, din care am rămas cu stigmatul familiei mutilate, urmată de o căsătorie timpurie la fel de mutilată, păstrând doar gustul amar al neîmplinirii și sperând că într-o zi, roata se va întoarce și că voi reuși să mă așez, să am casa, familia și memoria sărbătorilor în propriul meu calendar.

Momentul decisiv a fost acela când, în anul 2000, am luat hotărârea să las în urmă trecutul. Reșița natală cu amintirile ei sângerinde și să aleg Bucureștiul, care încă nu era pregătit să mă adopte. Au urmat alți ani în care mi-a trebuit o voință de fier să mă pot convinge că am făcut pasul corect: au urmat alte deziluzii, dar și o voință întărită de a deveni O VOCE (la radio, la tv sau pe scenă). O voce capabilă să atragă atenția pentru ca, în final să fie ascultată. Am neglijat-o pe femeia și mama din mine pentru a-i face loc Mariei Gheorghiu. Scump de tot a fost prețul!!! Probabil, dacă toate celelalte ar fi fost împlinite, nu aș mai fi avut cântecul. Totul se plătește și în cazul meu, monedă de schimb pentru cântec, a fost viața personală. Totul e însă în trecutul care nu mai doare: s-a transformat în experiență de viață, îl privesc cu detașare. Acum, e momentul unui bilanț pozitiv: Sunt "DE 20 de ani OM BUN", (vă invit să ascultați acest album aniversar!), e aproape gata spectacolul meu "Sub zodia Mariei" și am început o colaborare muzicală alături de Daniel Iancu (care este și editorul meu – casa de discuri PATRIA), cu o formulă de concert inedită și deja bine primită de public.

Pragul 50 e unul dificil, dar am de gând să-l trec mulțumind prietenilor pentru devotament, zâmbind cu încredere iubirii, cu grijă sporită către ochii din ce în ce mai triști ai mamei, cu dragoste necondiționată către fiica mea și cu sentimentul că de-acum pot să spun tuturor: SUNT MARIA GHEORGHIU șI VĂ ROG SĂ-MI ÎNGĂDUIțI SĂ VĂ OFER O PĂRTICICĂ DIN LUMINA MEA! Dacă viața e făcută din alb și negru, din lumini și umbre, atunci eu am să vă spun doar atât: "E LUMINĂ-N SUFLET șI CUM MERG SPRE EA / MĂ-NSOțEșTE-O UMBRĂ șI NU-I UMBRA MEA!".

Sursă: Jurnalul Național
18 Iulie 2013

Omule, deschide-ți inima, ca să mă pot dărui ție!

Loreta Popa

Fiecare potecă pe care mergem în viață are nevoie de un prim pas. știm cu toții că nu destinația este importantă, ci călătoria. Maria Gheorghiu a pășit la 8 ani pe drumul muzicii și de atunci nimic nu a convins-o că altul era cel potrivit pentru ea decât cel ales. Da, duce zilnic bătălii cu ea însăși, cu ipocrizia și ignoranța unora, cu frustrările și răutățile altora, cu furia.

De multe ori m-am trezit privind degetele Mariei, bătucite de atâtea atingeri, pe alocuri cu piele plesnită de corzile rupte. Poți scrie un poem închinat mâinilor acestora care și-au înțeles menirea, pentru că artiștii sunt aparte față de oamenii obișnuiți datorită energiei pe care o emană, prin felul în care te fac să simți fericirea, tristețea, tremurul interior aparte.

Maria Gheorghiu dăruiește din harul său celor care-o ascultă, să-i poată vedea vibrând, să le simtă emoția. Iubește viața prin ce gândește, prin ce făptuiește, prin ce dăruiește. Nu poți fugi de ceea ce ești, nu te poți ascunde, iar ea este o veritabilă mărturie că echilibrul și perfecțiunea sunt ingredientele unei frumuseți artistice speciale.

Orice artist consideră întâlnirea cu publicul un moment privilegiat. Un concert oferă șansa unei dedicări totale și a unei comuniuni intime între artist și publicul său, iar fiecare apariție a Mariei Gheorghiu te conectează la trăirile ei, la forța și pasiunea pe care le-a așezat în cântecele ei. Vibrezi cu ea la fiecare notă.

Uiți de tot și toate, chiar dacă îți amintești de tot și de toate, pentru că mai înainte de orice, Maria are darul de a te înconjura cu vocea ei și de a te conduce spre tărâmuri care te transformă, te ajută să devii mai bun. Muzica este rațiunea ei de a fi, o trăiește cu toată ființa ei.

A plâns, a zâmbit fericită, a zburat până la curcubeu și pot spune, fără să mă înșel, că nici zborul cu aripa frântă nu-i este necunoscut. Dar a avut șansa de a arăta tuturor harul primit și a făcut-o la modul perfect pe scene importante ale țării și ale lumii, singură sau împreună cu oameni aleși să se dăruiască.

Nu numai că face parte din jurii ale concursurilor de muzică folk pentru copii și tineri, încercând să ajute și să promoveze creația, dar este și realizatoarea unei cunoscute emisiuni radio la București fm, îndrăgită de iubitorii genului, și nu numai, pentru căldura și profesionalismul său.

A scos până acum șase albume, "Lacrimi în flăcări", "Canon și Maria Gheorghiu", "Pe la case luminate", "Floare de vârtej", "Timp netrăit" și "Curcubeu", iar următorul e la o răsuflare distanță de lansare. Acest interviu marchează 20 de ani de la câștigarea Festivalului Folk Om Bun și "surprizele" pe care Maria Gheorghiu le are pregătite pentru publicul său și cei care o iubesc.

Care este acel ceva fără de care crezi că în viață nu se poate? La ce nu renunți niciodată?

La credință. Credința înseamnă TOTUL. Nu poți face nimic în viață fără ea. Am convingerea că doar purtându-l pe Dumnezeu în suflet, crezând mereu și deplin în puterea și iubirea lui nemăsurată, poți porni la drum în viață. S-a întâmplat de multe ori să primesc lecții din care doar târziu am știut să extrag esența.

Am avut revoltele mele personale cu Cerul și credeam că e suficient să ceri ca să primești. Din păcate, ne-am obișnuit să invocăm Divinitatea doar la nevoie, uitând să spunem și "Mulțumesc, Doamne!" pentru toate darurile primite, stabilind astfel o relație condiționată.

Sunt fericită să-ți spun astăzi că în fiecare dimineață mă trezesc mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru tot. Îmi spun în gând Tatăl Nostru pe parcusul întregii zile, lucrul acesta inducându-mi o stare de bucurie, de liniște, de împăcare, de încărcare și de fiecare dată la rostirea rugăciunii simt un fior cald cum mă străbate: știu că mă ascultă.

Este important ca fiecare om să-și găsească menirea, drumul. Uneori schimbarea, dar și schimbările prin care trece societatea noastră sunt dureroase. Oamenii simt că nimic nu mai merge cum trebuie. și totuși, de noi, oamenii, depinde ce atitudine trebuie să adoptăm. De noi depinde viața noastră până la urmă. Totuși, doare că alegerea e simplă, trecând credința la capitolul uitare.

Cred că nu ar trebui să punem în balanță aplecarea spre Dumnezeu și vremurile în care trăim. Fiecare epocă a avut tulburările ei și totuși oamenii nu și-au pierdut credința. Dimpotrivă, cred că abia atunci când greutățile par să devină de nesuportat și mai ales de necontrolat, oamenii realizează că undeva, ceva s-a-ntâmplat și că e cazul să asculte cu mai multă băgare de seamă cuvântul Domnului.

Sunt încercări pe care le primim pentru întărirea noastră și e treaba fiecăruia cum rezolvă problema: prin revoltă sau ascultare. Își pierde speranța doar cel care nu are curajul să înfrunte viața. Am nenumărate exemple de oameni care atunci când au văzut o cale închisă s-au îndreptat către alta, cu aceeași convingere că Dumnezeu a vrut să se întâmple așa, că poate e nevoie de mai multe lecții dure pentru a înțelege că nu primești nimic în viață fără trudă și că nimic nemeritat nu durează.

Când vine vorba de rugăciune și de credință, "înainte" nu poate fi folosit decât în raport cu individul și cu timpul vieții lui. Nu vremurile (bune sau nu) sunt cele care schimbă raportul omului cu Divinitatea, ci omul în esența trăirilor lui.

Care este rugăciunea pe care o ai cel mai aproape de suflet?

Tatăl Nostru și Rugăciunea Inimii. Am încetat de mult să contorizez de câte ori pe zi le spun și asta pentru că le spun de fiecare dată când simt nevoia.

În cântecele tale doar dacă nu vrei nu descoperi bucuria întâlnirilor cu oameni frumoși sau dimpotrivă. Ai fost dezamăgită de unii, alții te-au bucurat. Ai așteptări de la întâlnirile cu oamenii? Are prietenia vreun secret?

M-ai făcut să zâmbesc aducând în discuție subiectul prieteniei: și asta pentru că într-adevăr am avut șansa să întâlnesc în viață oameni frumoși care mi-au devenit (și au rămas!) prieteni. Cred că deja ți-am răspuns la întrebare. M-am legat sufletește de oamenii pe care i-am simțit vibrând la fel ca mine, având aceleași precepte morale, aceleași valori, aceleași sensibilități (și chiar slăbiciuni!) același mod de a privi viața și provocările ei.

S-a întâmplat totuși să întâlnesc oameni mult mai puternici, mai determinați, mai răzbătători în viață și desigur, în acest context, mai puțin concilianți cu cei care ar fi putut deveni piedici în calea devenirii lor și care totuși mi-au devenit prieteni! Exact de la ei am primit lecțiile cele mai dure: pentru că au fost cei care au avut curajul să-mi spună unde greșesc, m-au scuturat bine și mi-au demonstrat cu argumente că în viață nu e în fiecare zi duminică și că e nevoie și de o modificare a modului meu de a percepe oamenii pentru a răzbate în lumea reală (care nu e întotdeauna numai o poezie și o dulceață…).

Ei bine, exact acești oameni mi-au devenit prieteni! E necesar să înțelegem că prietenia nu înseamnă neapărat o aprobare în tot și în toate dinspre celălalt. Un prieten adevărat este cel care are curajul de a-ți spune unde greșești și eventual de a-ți arăta calea spre ieșire… asumându-și riscul de a fi șters din memoria telefonului și din inima ta.

Pentru întrebarea pe care o voi pune acum există un motiv. Faci parte din juriul unor concursuri de muzică folk și știu bine cât doare că în general tinerii uită de creație, de poezie. Care să fie motivul pentru care cuvântul scris nu-i mai atrage?

Cred că o explicație ar fi supertehnologizarea. În definitiv, trebuie să plătim un tribut și pentru faptul că viața noastră a devenit mult mai comodă datorită computerizarii. În ceea ce mă privește am rămas destul de romantică (în ciuda faptului că am e-mail, facebook și site de artist).Cuvântul scris nu a dispărut: el doar s-a transformat, s-a adaptat necesităților timpului pe care-l trăim.

Trăim într-o epocă în care viteza este cea care dictează trăirile. Prin urmare, totul se face pe repede înainte. Chiar și modul nostru de viață este pus sub semnul veșnicului "n-am timp!". Nu mai avem timp pentru suflet pentru că preocuparea principală este "a avea", nu "a fi".

Mă gândesc că, pentru a devein un om bun, oricare dintre noi are nevoie de ceva anume. Eu cred că acel ceva este copilăria noastră, din care noi toți ne tragem forța necesară drumului vieții. Din amintirile acelei perioade în care eram liberi să experimentăm totul... Care dintre amintirile copilăriei îți este mai dragă?

Mi-e greu să decupez o singură amintire pentru că au fost o sumă care m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi. Așa că am să-ți spun că nu pot uita ziua aceea de vară a anului 1971 când părinții mei (pe atunci doi…) mi-au întrerupt vacanța petrecută la bunici la Suceava, pentru a da examen de aptitudini pentru înscrierea la școala de muzică.

Aveam 8 ani și am simțit atunci că visul meu de a deveni cântăreață se poate realiza. Spun asta pentru că principala mea preocupare pe atunci era să strâng toți copiii din preajmă în scara blocului, pentru a da spectacole. Mă visam Pompilia Stoian. Am luat examenul și din toamnă am început școala de muzică… În paralel însă făceam și balet, spunându-mi că dacă cineva m-ar pune să aleg între cele două, muzica sau dansul, voi avea o reală problemă! Lucrurile s-au rezolvat de la sine după trei ani de balet și muzică, alegând muzica.

Întotdeauna câștigăm învățătură din fiecare experiență trăită, iar cu fiecare experiență evoluăm. știu că nu regreți nimic, te-ai bucurat de fiecare clipă și ai mulțumit pentru fiecare lecție primită. Aș vrea să știu ce a reușit să te ridice de fiecare dată când s-a întâmplat să cazi?

Așa este: nu regret nimic din toate cele câte mi s-au întâmplat, pentru că de fiecare dată am mai învățat câte ceva, am mai urcat o treaptă, mult mai pregătită, mai întărită să înfrunt destinul. Ajutorul, DE FIECARE DATĂ, subliniez asta, a venit de la Dumnezeu, pe care l-am rugat să-mi îndrume pașii, să-mi arate calea. știu că sunt ocrotită și că asupra mea veghează un înger și pentru asta mulțumesc în fiecare zi Divinității.

Am remarcat, pentru că am marea bucurie de a te asculta des, că la fiecare recital al tău ai cântat altfel, uneori incredibil. Iei ceva de la public sau dimpotrivă, dăruiești mai mult? Este o premieră pentru tine, ca artist, fiecare concert pe care-l ai?

Artistul este într-adevăr, la fiecare spectacol, în premieră. Asta pentru că trăirile lui nu sunt niciodată aceleași; și aici publicul joacă un rol esențial. El este de fapt motorul care aprinde sentimentele artistului și felul lui de a se dărui. Cu cât simți vibrația sălii venind spre tine, cu atât mai mult te încarci și evident, te dăruiești. Dăruirea nu poate fi decât totală. Publicul simte când nu e așa și te taxează prin tăcere sau indiferență și asta înseamnă moarte lentă.

La fel cum și artistul simte dacă e cazul să dăruiască, sau nu: știe dacă e publicul lui sau nu. Un cântec poate fi interpretat în o mie de feluri și dacă vorbim de cea mai bună interpretare, vorbim de cel mai bun public. Aș putea sintetiza spunându-ți: "Omule, deschide-ți inima, ca să mă pot dărui ție!"

Cum ai descrie într-un cuvânt viața pe care o trăiește un artist?

Bulversantă.

Ce faci la momentul acesta? La ce lucrezi?

E gata albumul meu aniversar DE 20 ANI "OM BUN", la casa de discuri PATRIA, a prietenului Daniel Iancu. Sunt extrem de fericită să anunț că anul acesta se împlinesc 20 de ani de când am câștigat Festivalul Național de Muzică Folk OM BUN, acela fiind momentul revenirii mele în muzică, după o absență, motivată, de opt ani, în care am ales să fiu doar mamă pentru Maria Cassandra.

Am strâns 22 de piese din toate perioadele mele artistice, de la primele cântece înregistrate pe primul album în 1995 până la piese actuale, semnate în 2013. În paralel, lucrez la un spectacol special, SUB ZODIA MARIEI, cu foarte multe elemente interesante, despre care însă nu vreau să dezvălui mai mult. Îți spun doar că România, pe lângă Ocrotitoarea Divină, Fecioara Maria a avut multe Mării prin care a strălucit în lume și de care a fost mândră.

Pentru că vorbim despre valorile acestei țări și se tot vorbește despre ea în context european de ceva vreme crezi că, din perspectiva relației spirituale, poporul român poate contribui la creșterea spiritualității europene?

Da, în măsura în care Europa este dispusă să privească înspre România ca înspre Grădina Maicii Domnului. Valorile creștine românești ar trebui să fie cunoscute lumii: pentru că aici, ele s-au cristalizat în condițiile unui regim vitreg, reușind să se ridice sublim, din suferință, în tăriile conștiinței și moralei creștine. Nu ar trebui să știe lumea de un Nicolae Steinhart, un Vasile Voiculescu, părintele Iustin Pârvu sau Arsenie Boca?

Nu cu multă vreme în urmă am scris despre România așa cum o simt, o văd, o respir și o trăiesc. Ai umblat cu acel articol multă vreme în geantă, pentru că exprima și ceea ce tu simțeai. știu asta pentru că mi-ai povestit. A venit rândul meu să te întreb ce înseamnă pământul acesta românesc pentru tine, Maria Gheorghiu, chiar dacă altora acest sentiment li se pare desuet.

România e lacrima mea. Este în ființa mea profundă și tot ceea ce fac, fac în numele ei. Cel care ia în derâdere dragostea de țară, nu o merită. Am apărat-o mereu, chiar și atunci când unii au încercat să-mi demonstreze că e plină de hoți, de borfași, de curve și nespălați.

știu, sunt cuvinte dure, dar exact așa o văd unii și ce e mai grav, defilează cu asta prin lume. În urmă cu vreo 16 ani, după un concert maraton în Caen, Franța, la capătul a două ore de cântat, cu numeroase bisuri, viceprimarul orașului m-a felicitat și mi-a mulțumit pentru timpul încântător petrecut ascultându-mă.

Spunea asta după ce, înaintea concertului meu fusese difuzat un film despre România, în care numai frumusețe n-am văzut… Mi-am luat atunci inima în dinți și le-am spus: "Vedeți, dragii mei, eu sunt româncă, v-am cântat românește și v-a plăcut, aceasta este România mea, nu cea pe care mi-ați arătat-o voi în film!"

și ar mai fi ceva, important pentru mine: visez la ziua în care să mă plimb în voie prin țara mea întreagă, în granițele ei firești, fără pașaport. știu că va veni, o aștept ca pe o izbăvire a neamului și nu mi-e rușine să mă exprim astfel de teama de a fi desuet ceea ce spun.

Sursă: Jurnal Spiritual
12 Noiembrie 2012

Dulce Pontes și dorința de a deveni mai bun!

Dana Andronie

Paulo Coelho spunea că muzica fado te face să simți nevoia să o împărtășești cu cei pe care îi iubești, dar și cu restul de univers tăcut și intens ce ne înconjoară. Am fost părtașă la dăruirea lui Dulce Pontes duminică seară, la Sala Radio. Vocea ei "cameleonică" ne-a cucerit pe toți cei aflați în sală, ne-a demonstrat pe viu că nu oricine cântă fado, fiindcă muzica fado trebuie trăită cu fiecare celulă, atingere de aripă sau zbor frânt, iluzie sau utopie, plâns sau bucurie.

A fost o întâlnire fermecătoare, mai ales că am avut ocazia să o văd pe Dulce Pontes și după ce spectacolul s-a terminat. Am fost în culise, împreună cu Maria Gheorghiu, singura folkistă din România care cântă fado. A îndrăznit să-i preia piesa "Cancao do Mar", iar Dulce Pontes a aflat, acum șase ani, prin intermediul unei cunoștințe, de actul artistic al Mariei. I-a transmis mulțumirile pe e-mail, spunându-i la acea vreme că are voce fatidică și blândă, cu un accent portughez rotund, că poate cânta muzică fado cu succes. "Sunt bucuroasă că ne aflăm sub același soare. Îți mulțumesc că ai luat o parte din mine și mi-e rușine că nu am putut să fiu eu prima care ți-o dăruiește" – i-a transmis Dulce Mariei. Vă dați seama ce emoții avea Maria noastră când a ajuns să o vadă în carne și oase pe Dulce Pontes! Abia a putut să lege câteva cuvinte, dar a plecat fericită după ce a primit un autograf și o îmbrățișare de la Dulce.

"Așteptam întâlnirea cu Dulce Pontes precum călătorul rătăcit în deșert așteptând să dea de apă – mi-a mărturisit Maria Gheorghiu. Aveam nevoie să o văd, să o ascult, dar mai ales să o privesc în ochi, și ea să vadă cât de mult îi mulțumesc pentru ceea ce mi-a oferit când am auzit-o cântând prima oară. Este imposibil să o asculți și să nu-ți dorești să devii mai bun. Este imposibil să nu vibrezi până în străfunduri la ceea ce sufletul ei îți oferă cu generozitatea pe care doar spiritele mari o au."

A fost o întrevedere pe care, cu siguranță, Maria nu o va uita niciodată. A studiat-o cu poftă creativă și s-a încărcat cu toată ființa sa de la Dulce Pontes. "Am văzut cum se juca de pe scenă cu noi, cum se transformă în fiecare cântec și cum ne transforma nebănuit cu fiecare inflexiune a vocii, cu fiecare mișcare a corpului, perfect armonizată cu ceea ce cântă singură sau împreună cu muzicienii ei care păreau o prelugire firească a vocii și a stărilor ei" – spune Maria. Preț de o oră și jumătate am trăit în afara lumii exterioare, atrasă pe nesimțite în lumea ei. Se putea prăbuși lumea, se puteau prăbuși pereții Sălii Radio cât ea cânta, nu aș fi văzut nimic, pentru că nu era loc de nimic altceva, și cred că nici Dumnezeu n-ar fi îngăduit să se întâmple nimic rău. Dulce Pontes, îți mulțumesc pentru că m-ai învățat să iubesc marea cântând «Cancao du Mar», îți mulțumesc pentru că m-ai învățat să iubesc și să înțeleg fado-ul, îți mulțumesc pentru muzica lumii, care, datorită ție, încape acum și în lumea mea!"

Nici eu nu voi uita fericirea pe care mi-a făcut-o Dulce Pontes făcând-o fericită pe Maria Gheorghiu! Amândouă dăruiesc, totul fiind creație, totul fiind un Dar. Dumnezeu este muzica...

Sursă: Jurnalul Național
26 August 2011

Astăzi e ziua ta, Maria Gheorghiu!

Ramona Vintilă

Una dintre cele mai iubite și mai apreciate artiste din România, Maria Gheorghiu împlinește duminică 48 de ani. La mulți ani! "Renasc în fiecare an, de ziua mea, cu speranța că de data aceasta voi ști să prețuiesc, așa cum se cuvine, viața, darul și harul ce mi s-au dat. Îmi împart zilele între emisiunile de la radio și televiziune, concerte și când se poate, între cărți. De trăit, trăiesc așa cum trăiește în general românul astăzi în România, cu îngrijorare și revoltă, dar și cu speranța că într-o zi vom depăși criza asta, fără să ne călcăm prea mult în picioare demnitatea, credința, umanitatea. Din fericire pentru mine, de ceva vreme, trăiesc în armonie cu propri­a-mi ființă și cu Dumnezeu și asta m-a ajutat să trec mai ușor peste loviturile pri­mite anul acesta. Am depășit de puțin timp (dar cu prieteni!!), un episod medical dificil și ca și când n-ar fi fost de ajuns, i-am spus adio, tatălui meu.

Deși am știut întotdeauna că va veni și ziua când telefonul primit de ziua mea, de departe, de la câteva sute de km de țară, spunându-mi simplu «Mari, la mulți ani, tata la telefon!», nu va mai suna, mi-e greu să-i accept muțenia. Tata s-a mutat de puțin timp în cer. Acum e la capătul celălalt al curcubeului. L-am îngropat în pământ străin, acolo unde nu se spune «Dumnezeu» ci «Got», dar sufletul lui știu că aude ARIPI DE DRUM și înțelege că de fiecare dată după ploaie, ochii mei privind spre cer vor căuta ochii lui și CURCUBEUL meu se va auzi și acolo! Ce bine că încă e mama! Ce bine că există ființa cea mai importantă pentru echilibrul meu, cea care îmi dă siguranța că sunt încă un copil, cea care știe când mi-e bine și când nu și reușește să-mi readucă liniștea de fiecare dată când mi-e greu și când, mamă fiind la rândul meu, nu găsesc cel mai bun sfat pentru propriul meu copil. Maria Cassandra, fiica mea are acum nevoie de sfaturi mai mult ca oricând. Pentru că e puțin debusolată.

Nu știe ce drum să urmeaze pentru a-i fi bine, aici, în România. Trăim într-o societate atât de bolnavă, încât dacă nu ne scuturăm bine de toată putreziciunea, nu mai apucăm să vedem partea frumoasă din noi. E nevoie de revoltă. Am învățat între timp că cea adevărată, trebuie să o manifești în primul rând uitându-te în oglindă. Să știi că nimic nu îți este oferit pe tavă, în afara vieții și că trebuie să muncești mult ca să ai. Sunt conștientă că trăiesc exact așa cum merit, că viața mea este cea pe care mi-o construiesc în fiecare zi, cu bune și cu rele și oricâte mizerii mi-ar mai fi dat să îndur, dacă mi se întâmplă ceva rău e doar vina mea, dacă mi-e bine e meritul meu și dacă nu mi se întâmplă nimic, nimicul e tot responsabilitatea mea! E posibil ca destinul meu artistic să fi fost altul, dacă aș fi trăit, poate, în America!

Cine știe care ar fi fost traseul meu muzical, dacă aș fi avut șansa să fiu auzită de cine trebuie, așa cum îmi spunea, Sabin Păuța, unul dintre muzicienii români de excepție care a reușit să se impună în SUA? Mi-a spus după ce m-a auzit cântând, într-o după-amiază petrecută împreună în Calnicul lui natal, că am o voce care ar fi putut face mulți bani cu un impresar care să-mi canalizeze bine direcția în muzică și că ar fi fost posibil să uit de România și să schimb leii pe dolari. Spun doar că ar fi fost posibil, nu că așa s-ar fi întâmplat! Până la urmă, totul ține de șansă și dacă în destinul meu șansa a fost să mă exprim cântând românește, atunci de ce să caut altceva? Mi-e bine deocamdată în cântec, albumul meu CURCUBEU, realizat împreună cu Eusebiu ștefănescu a intrat în rezonanță cu sufletul multora și reacția generală a publicului la concertele mele mă îndreptățește să spun că am mai urcat încă o treaptă. Importantă.

Cu toate astea însă, există și mâhnirea pe care o resimt, alături de colegii mei de scenă, «tratamentul» care ni se aplică în general. De mulți ani încerc să mă adaptez «regimului» pe care artistul îl are în România. Le găsesc mereu scuze mitocanilor, organizatorilor de așa zise «manifestări» artistice, care încă n-au învățat că respectul față de artist și actul artistic în sine, este echivalent cu respectul pentru propria persoană. Dar ce poți să le ceri celor care nu știu să se poarte nici cu ei? Mă gândesc aici că e și vina mea că accept să fiu astfel tratată uneori. Mi-e teamă de ziua în care nu voi mai simți nevoia să-mi exprim emoțiile prin cântec. Mi-e teamă de ziua când cuvintele nu vor mai veni la mine de bunăvoie și va trebui să le caut prin¬tre ale altora. Mi-e teamă de ziua în care nu voi mai rezona cu mine, cu ceilalți, cu Dumnezeu. știu că acela va fi sfârșitul și mi-aș dori să vină cât mai târziu. Deocamdată am multă treabă, aici. Mă simt extrem de vie, la 48 de ani și sper să rămân așa."

Sursă: Jurnalul Național
26 Februarie 2011

Scrisorile lui Stanca

George Stanca

Dragă Maria Gheorghiu,

Când ți-am ascultat prima dată vocea de privighetoare folk, am rămas uimit. Mai ales de faptul că nu te știam de nicăieri - oh, e mult de atunci - aveai, ai o voce superbă, lină, cristalină ca apa de izvor; uneori cu sclipiri diamantine.

Eh, aveai, ai! Te-am socotit pentru gustul și auzul meu, a face parte din familia, unor Joan Baez americanca-latino, "folclorista" mexicană, promovând mereu La Llorona și ale ei, dar mai ales folkista militantă anti-, "stângista" pro Sacco și Vanzetti sau "We Shall Overcame"; Jeana Bicevskaja rusoaica fabuloasă, egala lui Baez nu și în celebritate, nu și nu militantism; Marcela Saftiuc de la noi, repet, ca să rămân la genul tău: folk.

Tu te-ai deosebit repertorial de cei evocați abordând, pe lângă poemul liric frumos, cinstit, minunatele colinde. Pe care le-ai interpretat dincolo de ritual, de local, le-ai înnobilat cu spiritul tău. Ce minunat sună în glasul tău, colinda! Da, mi-ai revenit vagamente în minte, că erai solista de bază - sau nu, nu știu - a trupei hunedorene Canon. Cea a fraților Evu.

Ce părinți or fi avut și pruncii ăștia, că numa' la arte s-or dus! Versurile lui Eugen Evu, poetul uriaș, memorabile; "romanticabile" aș spune. Voci, tot neamul. Melodiile, ale fratelui său. și, peste ele, vocea ta. Nu suna rău deloc și chiar mă întreb de ce nu a ajuns, naționalmente, proiectul acesta Canon, atât de celebru pe cât merita?

Oricum, tu luată separat, ai făcut o opțiune: o carieră romantică. Mereu iubești sau evoci iubirea. Iubești o inimă, un suflet, un cer, un curcubeu... Mărturisesc, eu când ascult - mai ales în iarna înzăpezită - colindele tale, pic într-o stare de plâns continuu, precum ninsoarea, uneori.

De vină este, clar, vocea ta, puterea ei de a transmite emoția, dramatismul, tragismul, optimismul. și, te mai admir pentru travaliul tău. Ai avut curajul să te stabilești la București, la o vârstă nu prea studențească. Aici ai emisiuni la Radio, la TV. și, mai faci și turnee, cânți, mai pleci, hălăduiești prin patrie. Odată, la Severin, ți-am oferit un loc în mașina mea să te duc la București.

Ai preferat trenul care pleca în zori, nu ca mine, fiincă trebuia să prinzi un altul de Moldova.

Altfel, te admir mereu... și te sfătuiesc ai grijă la pietre, fie ele și la rinichi.

Sursă: Click
6 Iulie 2010

La o poveste cu Maria Gheorghiu

Miragecj

Miragecj: În primul rând, vă mulțumim foarte mult pentru timpul acordat!
Maria Gheorghiu: Eu vă mulțumesc că ați venit, pentru că dacă voi nu veneați, eu cântam la pereți, clar! Alta e satisfacția când vezi că lumea vine și că nu e în zadar ce faci.
Miragecj: Clubul e încă la început și probabil lumea nu e obișnuită cu ideea de a asculta și de a nu vorbi.
Maria Gheorghiu: Da, da. Altfel, a fost chiar foarte bine. Deci eu m-am simțit foarte bine. Ăsta a fost și motivul pentru care am renunțat la un moment dat la anumite cântece, hai să-i zicem "mai cu cârlig" și am mers și pe testări, pe piese pe care nu le cânt întotdeauna.
Miragecj: Am auzit noi că s-ar zvoni că în curând veți lansa un nou album.
Maria Gheorghiu: Da, e gata albumul, l-am scos din studio, am reușit în sfârșit să fac rost de bani să-l scot din studio.
Miragecj: și ne puteți spune mai multe despre el? Cum se numește?
Maria Gheorghiu: Da, în primul rând că este un album conceptual. Se numește "Curcubeu", am pornit de la cântecul Curcubeu și mi-am construit pe el toată povestea. Este chiar o poveste. L-am invitat și pe Eusebiu ștefănescu pe album, recită câteva poeme care se înlănțuiesc frumos, pentru că ideea de curcubeu este una foarte amplă, are foarte multe semnificații și am încercat să pătrund în unele dintre ele. Așa am putut să pun pe album și Aripi de drum și Adună-mi, mamă, umbra cu lopata, pentru că ele sunt cele care fac legătura, curcubeul se spune că este cel care face legătura între lumea celor vii și lumea celor morți, că el ar fi podul pe care sufletele celor dispăruți ajung la Dumnezeu, este scara pe care o urcă spre Dumnezeu. Curcubeul este cel care face legătura între cer și pământ, de-aia apare în curcubeu și clepsidra.
Miragecj: Cine a realizat coperta?
Maria Gheorghiu: Bobby Popescu, el mi-a făcut coperta.
Miragecj: Câte melodii cuprinde albumul?
Maria Gheorghiu: Inițial am mers pe ideea de 7, pentru că sunt 7 culori ale curcubeului, 7 este cifra magică, sunt cei 7 arhangheli, fiecărei culori îi corespunde un anumit arhanghel și o anumită stare de emoție. Poemele sunt de asemenea legate toate.
Miragecj: și versurile de cine sunt scrise? Diverși poeți?
Maria Gheorghiu: Unele sunt poeziile mele. Pe lângă asta, mai este Octavian Paler, recitat și cântat, e Miron Manega și recitat și cântat, un Dinu Olărașu. și un prieten care-a scris numai pentru mine, un poet mai puțin cunoscut, se numește Andrei Radu, cel care m-a ajutat la Halta nebunilor fericiți. Restul sunt textele mele.
Miragecj: Este o producție independentă? Pentru că am văzut că, mai nou, se poartă în folk producțiile independente.
Maria Gheorghiu: Nu, cu Intercontul o să scot. și eu, la urma urmei, așa am vrut să merg, dar până la urmă m-a preluat Intercontul. Este casa mea de discuri, cea la care am scos mereu și chiar dacă este o perioadă de austeritate maximă, în care majoritatea caselor de discuri se cam închid, m-am bucurat că Intercontul vrea să scoată albumul ăsta.
Miragecj: și cumva legat de prima întrebare, știu că precedentul album, "Timp netrăit" a fost lansat acum 6 ani, din punctul meu de vedere o pauză discografică puțin cam mare.
Maria Gheorghiu: Cam mare, e adevărat, pentru că, nu mi-e rușine să recunosc, toată povestea asta cu album nou se leagă de bani, pentru că producția unui material discografic înseamnă mulți bani, chiar foarte mulți. și dacă nu i-am avut puși deoparte… Material există, deci am și acum material. Pe discul ăsta nu sunt toate piesele noi pe care aș fi vrut să le pun pe un disc.
Miragecj: Deci doar problema financiară v-a oprit să…
Maria Gheorghiu: Da, pentru că piese noi sunt multe, am în continuare piese pentru aproape 3 albume.
Miragecj: Observ problema asta în folk cam des.
Maria Gheorghiu: Asta este, pentru că noi nu cântăm neapărat pentru bani și nu facem din asta un business, cum fac alții.
Miragecj: Acum să ajungem puțin la folk. Noi suntem o revistă dedicată fenomenului și ne interesează evoluția lui.
Maria Gheorghiu: Dar știți că și pentru mine reprezintă un instrument? Voi habar n-aveți că eu mă folosesc de voi pentru emisiunile mele și de la radio și de la televiziune, că de la voi aflu.
Miragecj: Într-un recent interviu, Horia Stoicanu afirma că folkul este pe catafalc, cumva picat în derizoriu. Folkul a ajuns o glumă proastă, cam așa am înțeles eu. Cum comentați acest lucru?
Maria Gheorghiu: Cum să spun, Horia Stoicanu are și nu are dreptate.
Miragecj: Are din ce punct și n-are din ce punct de vedere?
Maria Gheorghiu: Are, pentru că, într-adevăr, există și folk, așa cum spunea el, căzut în derizoriu. Dar mai există și folk care mai are ceva de spus. Întotdeauna a existat și, și. Să ne-aducem aminte că și la început a existat o sită care a cernut folkul bun de folkul mai puțin bun sau de cel prost, pentru că și în perioada Cenaclului Flacăra a existat folk prost și chiar mult înainte. Dacă stăm să-i adunăm pe toți cei care au încercat să intre în genul ăsta, sunt sute, sute de folkiști în țară. N-au rezistat tocmai din cauza asta, pentru că n-au avut nimic de spus sau au avut lucrurile exact așa cum spunea Horia Stoicanu, duceau folkul în derizoriu. Acum am să-mi fac și eu mea culpa, pentru că asta este, a existat o anumită perioadă în viața mea artistică în care și eu am făcut compromisuri. Din nevoia de a ieși puțin în față, pentru a-ți face cunoscută adevărata muzică, trebuia ca lumea să te cunoască și după ce te cunoștea, puteai să vii să-i aduci și ceea ce aveai tu mai de valoare, clar, dar trebuia să știe că exiști, în primul rând. și ca să știe că exiști, trebuia să apari pe sticlă și trebuia să apari la radio. Ori acolo mereu ni s-a pus în vedere "cântați chestii ceva mai la îndemâna tuturor". Eu am fost chiar acuzată după primul album, "Lacrimi în flăcări", că ceea ce fac eu se duce într-o zonă prea elitistă și că publicul meu este unul restrâns și că dacă vreau ceva mai mult, va trebui să mă adaptez și cu texte mai ușoare și cu orchestrații ceva mai ușoare. Norocul meu însă a fost Vali Sterian, care m-a tras la timp de mânecă și a zis: "Alo, fata, ai grijă că te duci pe o pantă care nu e aia bună și dacă te prind că mai apari la televizor cu ce te-am văzut – într-o seară apărusem și coafată și nu știu cum – te înjur în public!". Deci ăștia sunt adevărații prieteni, cei care nu te lasă să faci compromisuri. A zis: "Tu n-ai nevoie de compromisul ăsta!". și cu toate astea, eu totuși l-am făcut, într-o anumită perioadă. Nu mi-e rușine.
Miragecj: și v-a ajutat?
Maria Gheorghiu: Da, m-a ajutat, pentru că a fost o perioadă, perioada… Hai să fim foarte clari, eu nu m-am lansat în Cenaclul Flacăra, eu în Cenaclul Flacăra am fost pasageră, am fost în câteva spectacole ale Cenaclului Flacăra și asta înainte de a se desființa. Eu nu am apucat să-mi fac un nume în perioada aia, pe mine nu m-a lansat Păunescu. E adevărat că a fost prima scenă pe care am cântat. Dacă o să studiați arhivele Cenaclului Flacăra, n-o să vedeți numele Maria Gheorghiu acolo, n-am nici o înregistrare din perioada aia. Eu m-am descurcat singură. După ce am câștigat Festivalul "Om Bun", am început singură să urc treaptă cu treaptă, nu m-a ajutat nimeni. E adevărat că pentru asta am făcut și compromisuri, pentru că asta e. La radio se cerea un anumit tip de muzică, la televiziune, pe atunci postul public cerea un anumit tip de piese, pentru că erau emisiunile de divertisment, nu existau emisiuni specializate, mai târziu au apărut și cele specializate. Doar așa puteai deschide niște uși.
Miragecj: și în vremurile actuale, care nici ele nu sunt ușoare, probabil există o mai multă deschidere spre folk, un tânăr ce șanse are?
Maria Gheorghiu: Are mult mai multe decât am avut noi, mult mai multe, pentru că să nu uităm că acum nu mai depindem de televiziuni și de radiouri, câtă vreme există Internetul. șansa tinerilor de astăzi se numește Internet. Ei nu au voie să facă atâtea compromisuri, nu au dreptul să facă.
Miragecj: Folkul mi se pare un cerc închis. Foarte greu cineva pătrunde, sunt foarte multe prietenii în joc și sunt foarte multe relații. și un tânăr pătrunde foarte greu în cercul ăsta.
Maria Gheorghiu: În ceea ce mă privește, chiar am conștiința cât se poate de curată, pentru că eu, prin toate mijloacele pe care le-am avut la îndemână, am promovat folkul. Chiar și cel în care n-am crezut 100 %, pentru că am considerat că un tânăr la 17-18 ani încă nu știe exact ce vrea și merită o mână de ajutor și mijloacele necesare. I-am luat să cânte în deschiderea mea în concertele mele. Chiar mi-aduc aminte că și Alina Manole a venit și a cântat în deschidere și Ion Marinescu, pe mulți i-am adus, pentru că au fost oameni în care am crezut foarte mult și cred în continuare. I-am adus la radio, am făcut emisiuni cu ei la radio, le-am dat șansa să se exprime și în emisiunea de televiziune de asemenea i-am adus și când mi-a stat în putere, când am organizat anumite spectacole, festivaluri, am avut grijă ca pe lângă numele mari, să mai adaug și unul care e o tânără speranță, un aspirant la gloria scenei.
Cantafabule: Cum au fost manifestările "Folk fără vârstă".
Maria Gheorghiu: Da, de asemenea "Folk fără vârstă", unde am dat credit nelimitat tinerilor și unii dintre ei chiar au dovedit că au meritat.
Miragecj: Puteți da niște nume de folk tânăr bun?
Maria Gheorghiu: Da, Paul Arva, de la Iași, cu care am cântat într-o emisiune care se făcea la TVR 2, "Gaz pe folk" și eu l-am propus. Mi s-a zis:" Ia pe cine vrei din tânăra generație" și bineînțeles că prima mea propunere a fost Paul, pentru că este foarte bun. La fel, este Alina Zaharia, o fată foarte bună.
Miragecj: Da, dar auzim foarte rar de ea. Noi acoperim cam toate concertele din țară și recitaluri Alina Zaharia…
Maria Gheorghiu: Nu știu ce face. Eu am făcut emisiune integral cu Alina Zaharia.
Miragecj: A fost plecată în Franța.
Maria Gheorghiu: Mai sunt tineri buni. Mai este Boicu, de la Suceava, pe care l-am avut la "Toamna baladelor". Foarte bun. și chiar folk foarte tânăr, am descoperit un puști de 10 ani și am reușit să fac cu el o emisiune de o oră, pentru că băiatul ăsta știa foarte bine chitară, cânta 1:1 Clapton, dar nu pentru asta l-am invitat. L-am invitat pentru o compoziție, la 10 ani a scris un cântec pentru părinții lui. Vlad Chiurlea, foarte bun, carismatic și clar. Nu știu dacă o să rămână însă în folk, mi-e teamă să nu se ducă spre altceva.
Miragecj: Deci credeți că folkul are viitor? Are public?
Maria Gheorghiu: Are, iar acum, colindând cu "Folk fără vârstă" prin colegiile bucureștene, gândește-te că cel mai greu este să pătrunzi la nivelul ăsta, de elev de liceu, care are la îndemână toate genurile muzicale și e teribilismul vârstei care duce către alte zone și către rock și către house și către hip-hop și toate celelalte, care sunt mult mai atractive pentru ei, pentru că frizează mai mult teribilismul decât folkul. Folkul presupune să ai curajul să-ți expui sufletul.
Miragecj: În același timp, mai există și din afară o Tracy Chapman, Jack Johnson, Cat Stevens, e puțin probabil că ei să nu audă. Poate mai puțin Cat Stevens, dar Tracy Chapman sigur știu și probabil și de-acolo ușor…
Maria Gheorghiu: Da, da, sunt multe nume.
Miragecj: E și un trend acum, spre sound-ul acustic.
Maria Gheorghiu: și bulgarii au barzii lor, nu știu dacă știți de barzii bulgari. Mă rog, la ei e o altă chestie, la ei e poezia cântată. Dar între ei există și folkiști foarte buni. Eu am cântat foarte mult în Franța și am colaborat cu artiști francezi și Franța de asemenea are folkiști foarte buni.
Miragecj: Până la urmă, ce înseamnă folk?
Maria Gheorghiu: Din punctul meu de vedere, fiecare are o altă percepție asupra genului, este foarte clar. Cred eu că folkul are o plajă foarte largă, pentru că azi folkul nu mai înseamnă ce însemna în anii ’70, cântecul de protest. Așa se și numea de fapt, era protest song-ul, cel care vorbea despre nedreptățile sociale, despre necesitatea de a lupta împotriva războiului prin cântec și așa mai departe. Să nu uităm că folkul s-a opus războiului din Vietnam la vremea respectivă și s-a asociat și cu mișcările sociale din perioada aia, cu cele comuniste, pentru că știm cu toții că înșiși Joan Baez și Bob Dylan erau afiliați Partidului Comunist de acolo. Asta este. Dar existau niște idealuri acolo. E adevărat, lucrurile s-au disipat între timp. Din punctul meu de vedere, pentru că există foarte multe subgenuri, folkul este acea muzică ce este capabilă să-ți creeze o stare, să-ți inducă o stare, să te țintuiască pe scaun, să asculți, să vezi poezia de dincolo de cuvânt.
Miragecj: Aici vă contrazic, pentru că și rock-ul îți oferă același lucru!
Maria Gheorghiu: Da, dar nu mă contrazici deloc, pentru că rock-ul și folkul sunt strâns legate.
Miragecj: Așa putem intra și în blues și poate și în jazz și până la urmă… Folkul nu are o identitate foarte bine definită. Practic, din folk s-a plecat.
Maria Gheorghiu: Da, da. În același timp, există mai multe subgenuri, folk-blues, există chiar și acel gen, îmi place mie să-i zic "folk de cameră" și mai există ce fac cei de la Cantos, care e clar, au ceva aparte. Mie îmi plac foarte mult Cantos, sunt extraordinari.
Miragecj: și nouă.
Maria Gheorghiu: Mai este ceea ce fac cei de la țapinarii, folk alternativ, mai e ceea ce cum s-a autointitulat Dani Făt, "punk-folk".
Miragecj: Folkul nu mai înseamnă omul cu chitara?
Maria Gheorghiu: La baza este omul cu chitara, pentru că o piesă folk bună poți s-o asculți numai cu voce și chitară. Există și varianta îmbrăcată, care poate să placă sau să nu placă, dar un cântec îmbrăcat, cu orchestrație, dacă nu este foarte bun, dacă îl cânți numai cu voce și chitară, nu-ți spune nimic, pentru că acolo este doar partea de orchestrație cea care spune mult.
Miragecj: Eu zic că am discutat suficient de mult despre folk, încă n-am lămurit problema ce înseamnă folkul, dar o să mai revenim.
Maria Gheorghiu: Eu ți-am spus, pentru mine este o stare și starea asta poate să aibă multe nuanțe, pentru că poate să fie o stare de revoltă, o stare de grație, o stare de bucurie și bucuria poate fi cântată în folk.
Miragecj: Noi preferăm "tăiatul venelor"!
Maria Gheorghiu: și există chestia cu "tăiatul venelor", de care n-o să scăpăm în veci!
Miragecj: Suntem români, asta este! Să trecem într-o altă latură: sunteți și om de presă, aveți și-o emisiune de televiziune și-o emisiune la radio. Cum se împacă cele două cariere, cea de artist vs cea de om de presă? Mă gândesc acum din perspectiva jurnalistului, care, în primul rând, trebuie să fie obiectiv, dar și critic, iar pentru dumneavoastră a fi critic înseamnă să vă criticați colegii.
Maria Gheorghiu: Da, recunosc că aici am lăsat puțin garda jos, tocmai în ideea de a promova mai mult genul. Nu știu dacă fac bine, încă îmi pun întrebarea dacă n-ar fi trebuit să fiu puțin mai exigentă, dar din nevoia de a lăsa cât mai mult spațiu de desfășurare genului, am acceptat chiar și ce n-am crezut că e ceea ce trebuie. și să-ți zic de ce am făcut chestia asta: pentru că, ți-am mai spus puțin mai devreme, un adevărat folkist nu se coace, nu dă și ajunge la maturitate artistică după mulți ani. Într-un fel, e nevoie de foarte multe lucruri: trebuie să cunoști foarte bine instrumentul, să cunoști foarte bine compoziția, să ai habar de poezie și să simți poezia și toate astea să ai capacitatea de a le ambala în așa fel încât să placă. Pentru că de multe ori găsești un text foarte bun și apreciezi cântecul respectiv doar pentru că are textul bun, muzica nu-l ajută foarte mult.
Miragecj: Nichita Stănescu a spus o chestie genială legată de poezie și muzică: "Poeziile foarte bune compuse pe o linie melodică proastă se uită iute odată cu linia melodică. Pe când o poezie proastă pusă pe o linie melodică bună rămâne în memorie."
Maria Gheorghiu: Ei, în privința asta, dați-mi voie să vă fac o mică paranteză: eu, așa sunt construită, am avut mereu nevoie de confirmări. Până când să fiu eu convinsă că am ceva de spus, am avut nevoie de confirmarea celorlalți. știi care-a fost prima confirmare pe care-am primit-o? A venit de la poetul Ioan Chichere din Reșita, cu care-am avut multe texte. Mă rog, a rămas Floare de vârtej, dar există Drumul Damascului, există În timp ce adaugi sânge păpușilor și așa mai departe. A venit la mine după ce-am scris Drumul Damascului și mi-a zis: "Îți mulțumesc, Maria, că m-ai ajutat să-mi înțeleg poezia!". Asta este pariul câștigat cu folkul, faptul c-ai reușit să scoți la lumină altceva decât poate chiar și-a imaginat poetul la momentul respectiv, să-i dai starea necesară. și nu a fost singurul Ioan Chichere, Vasile Tărâțeanu de la Cernăuți a făcut același lucru după ce am scris cântecul Stare.
Miragecj: Să revenim puțin la întrebarea inițială: deci preferați să nu criticați, doar să promovați?
Maria Gheorghiu: Să promovez, pentru că la urmă lucrurile se cern.
Miragecj: Da, dar să zicem… Eu sunt un ascultător de folk cunoscător, m-am interesat, chiar dacă n-am crescut cu folkul, m-am interesat și cunosc fenomenul, dar pentru un om care ajunge prima dată la folk și vede ceva, să zicem, mai puțin profesionist, nu și-ar putea crea o părere greșită despre folk, având în vedere că există niște nume în folk a căror valoare e certă, cum e Nicu Alifantis sau Mircea Baniciu, care chiar cântă și cântă bine, de ani și ani?
Maria Gheorghiu: La urma urmei, cred că și asta ține de gust și fiecare rezonează la ceva, iar rezonanța cred că ține de sufletul fiecăruia. Chiar și acum și numele astea mari, știm cu siguranță cine este Alifantis, cine este Baniciu, cine este șeicaru sau Hrușcă, cine este Ducu Bertzi și așa mai departe. Fiecare dintre ei are un culoar și un public, oamenii ăia vibrează la ceea ce cântă ei. Oamenii ăia s-ar putea să nu-l placă pe Nicu Alifantis, pentru că asta ține de gust, n-ai ce să faci.
Miragecj: ține de gust, dar totuși o valoare este recunoscută de majoritatea.
Maria Gheorghiu: Valoarea răzbate, ceilalți se duc la fund, este clar. Eu nu-mi aduc aminte să fi rezistat acolo sus și să aibă concerte un om care să nu aibă deloc valoare. Dacă tu știi, contrazice-mă!
Miragecj: În particular! Eu sunt mai critică de felul meu!
Maria Gheorghiu: și eu, prin natura mea, sunt de asemenea critică, mai mult cu mine. Am dat și credit, dar, în același timp, după un timp le-am și spus celor cărora le-am dat credit și n-au meritat, mi-am putut pemite mai târziu să le spun: "Vezi că asta nu-i bine, asta nu-i bine!". și am câștigat câteva pariuri.
Miragecj: O ultimă întrebare, legată de Folk You: am văzut că și anul acesta veți fi prezentă și pe lângă majoritatea artiștilor, mai mult sau mai puțin importanți din folk (că există și nume total neimportante și din punctul meu de vedere nu au ce căuta acolo), vor fi prezente și trupe din rock, ca Iris, Celelalte Cuvinte, Compact, chiar și Vama. Ce părere aveți, e benefică pentru folk această deschidere spre alte genuri? Totuși rockul are o altă rezonanță.
Maria Gheorghiu: Așa e, mă uitam că nu e numai rock.
Miragecj: E și pop, ceea ce e și mai trist!
Maria Gheorghiu: Mă rog, n-am cum să comentez, pentru că asta este viziunea conceptului lui Marius Tucă și anul ăsta Folk You este integrat în "Mișcarea de Rezistență".
Miragecj: Dar e benefic pentru folk? Este totuși cel mai mare festival de gen.
Maria Gheorghiu: Sincer, nici eu n-am fost foarte încântată de idee, n-am înțeles-o.
Miragecj: Eu practic așa văd lucrurile: decât să investești o sumă de bani în niște trupe rock bătrâne, deși sunt ascultătoare de rock și iubesc Iris mult…
Maria Gheorghiu: Eu mi-am dorit foarte mult să fie acolo Celelalte Cuvinte, pentru că sunt foarte aproape de folk și mă bucur că ei cântă chiar în seara în care cânt eu.
Miragecj: Au câteva piese, dar au și zdrăngănelele lor. Dar mă gândesc că banii respectivi mai bine ar fi fost investiți în folk, pentru că tot promovăm folkul.
Maria Gheorghiu: N-am ce să spun, pentru că, din păcate, sunt și eu la capitolul ăsta tot un simplu…
Miragecj: Mă interesa doar o părere și deja părerile merg spre această direcție, sperăm că totuși Folk You va rămâne al folkului.
Maria Gheorghiu: Da, ar fi bine să rămână la ideea care a fost gândită la început cu Florian Pittis.
Miragecj: Parcă un pic ne pierdem spre alte direcții.
Maria Gheorghiu: Se diluează. E posibil să se dilueze în toată povestea asta.
Miragecj: Ar pierde folkul.
Maria Gheorghiu: Cine știe, e posibil însă să și câștige, gândește-te și așa! Hai să gândim și altfel, pentru că rockul are un alt public. Cine știe, poate că este posibil să convingi și lumea din zona rockului să vină către folk.
Miragecj: E o ipoteză…
Maria Gheorghiu: Înainte, îmi aduc aminte că totuși concertele de folk și rock se făceau împreună, exista câte un folkist care cânta în deschiderea unei trupe rock. Se întâmplau chestiile astea înainte, nu știu dacă voi le știți. Chiar Vintilă cânta în deschidere folk, Baniciu, Mircea Rusu, șeicaru, Alifantis face și el combinații. Uite, gândește-te că Vali Sterian în momentul în care a cântat cu Compania de Sunet, făcea folk-rock.
Miragecj: Păi nici Dylan nu mai face folk de 40 de ani.
Maria Gheorghiu: O, dar eu am fost foarte dezamăgită de concertul lui Dylan. Ăla n-a fost Dylan-ul pe care-l vroiam. N-am vrut să-l aud cu asta. Pentru noi, Dylan înseamnă piesele alea de început.
Miragecj: Eu zic să incheiem aici. Vă mulțumim mult pentru interviu și ne vedem la Folk You!

Sursă: FolkBlog
25 Septembrie 2009

În folk nu poți să minți. Aici nu mai poți mima sentimentul sau să faci playback

Silvana Chiujdea

Unii i-au spus "fenomen sufletesc", alții i-au asemuit vocea cu cea a unui înger, destui au considerat-o "crucea" sensibilității, iar colegii îi spun "privighetoarea". Ar fi putut să facă o carieră în operă sau operetă, dar a ales să cânte folk. Maria Gheorghiu își cunoaște misiunea, este un om care a venit să dăruiască muzica ei.

"Dacă esti un adevărat artist folk, nu poți să minți. Aici nu mai este vorba de cosmetizare, nu mai poți mima sentimentul sau să faci playback", spune Maria Gheorghiu, un artist care s-a născut și a copilărit la Reșița și a răzbit în "jungla" din București.

Adevărul: Ai declarat într-unul din interviurile tale că ai trăit multă vreme cu sentimentul că ești doar "mierla fără folos". De unde această convingere, mulți dintre colegii de scenă te numesc "privighetoarea muzicii folk"?
Maria Gheorghiu: Povestea cu "mierla" este veche, este chiar foarte veche, de pe vremea când cântam în Reșița, în cadrul cenaclului "Atheneum" și când încercam cu toate forțele să răzbesc în "jungla" din București. De fapt "Mierlă fără folos" este și un cântec mai vechi al meu. Este o declarație a artistului fața de arta sa. Poate că îl voi relua și-l voi pune pe noul albumul la care lucrez, pentru că foarte puțină lume mai știe despre această "Mierlă fără folos". Noul album se numește "Curcubeu". Am ales ca albumul să poarte numele piesei "Curcubeu" pentru că este o piesă la care țin foarte mult și care consider că este cea mai izbutită piesă a mea pentru că a venit în momentul de maximă înflorire a mea ca femeie. Mi-aș dori foarte mult ca și album acesta să fie maxima împlinire, ca artist.
Adevărul: Despre această piesă ai mărturisit că ori de câte ori o cânți, ești extrem de fericită și reușești să transmiți această stare celor din jurul tău.
Maria Gheorghiu: Așa este, am verificat chiar în ultimele mele spectacole dacă acea stare de bucurie totală mai există și ea există în continuare. Simt cum mă luminez toată atunci când cânt piesa și simt că și publicului căruia mă adresez i se transmite această stare de bucurie și de lumină totală. Eu cred cu toată convingerea că este cântecul care mă definește.
Adevărul: Folkul ține de modă?
Maria Gheorghiu: În niciun caz nu ține de modă. Folckul ține de starea de spirit a fiecăruia dintre noi. Dacă ea există, există și folkul. Dacă aceasta este nedezvoltată, nici folckul nu există. Pot exista anumite curente care să fie mai mult sau mai puțin gustate, pentru că și folkul are etape de dezvoltare, dar câtă vreme el transmite o stare extraordinară, rămâne folk.
Adevărul: Ce reprezintă pentru tine muzica? Ai putea să trăiești fără să cânți?
Maria Gheorghiu: Nu aș putea să trăiesc fără muzică. Pentru mine muzica este modul suprem de a trăi. A fost în mine încă înainte de a mă naște. Provin dintr-o familie de muzicieni și din partea mamei și din partea tatălui, doar mama nu a cântat. Pentru că-și dorea foarte mult un copil care să cânte, mama mea stătea cât este ziua de lungă cu burta lipită de aparatul de radio, pentru a-mi induce mie dragostea pentru muzică. și uite că a reușit. În ziua de astăzi, fac și muzică, și radio.
Adevărul: Da, pe lângă muzică, te ocupi și de radio.
Maria Gheorghiu: Emisiunea la radio se numește "Clubul de Joi", are loc în fiecare joi de la ora 21.00 la 24.00, la Radio București.
Adevărul: Ai și o emisiune de televiziune.
Maria Gheorghiu: Da, iar în ultima vreme am avut satisfacții deosebite și la televiziune pentru că am reușit să aduc în fața publicului și lucruri inedite. Emisiunea se numește "În căutarea folkului pierdut", la TVRM, un post universitar, și este foarte urmărită de către tinerii. Fac această emisiune de un an și jumătate și am semnale din ce în ce mai multe și mai frumoase, că este urmărită și așteptată. Pe lângă portretele pe care le fac cu artiștii, există și momente speciale pe care le vedem mai puțin la celelalte televiziuni comerciale și în niciun caz la cele care trăiesc doar din goana pentru senzațional.
Adevărul: Ne întoarcem în prima parte a copilăriei, pentru că știu că atunci muzica a fost pentru tine pe locul doi. Ce anume se afla pe primul loc?
Maria Gheorghiu: E adevărat. Eu mi-aș fi dorit tare mult să devin balerină. Am simțit și dansul în mine și chiar am făcut și câțiva ani de balet. Din păcate n-am continuat, dar cred că la urma urmei totul ține de conjunctură. Am avut o profesoară care a murit, cel care i-a luat locul nu prea știa cu ce se mănâncă baletul, motiv pentru care mama a spus că nu are rost să mai dăm banii de pomană. Nu învățam nimic. Am mai exersat eu singură, dar n-am mai urmat cursuri într-un cadru organizat. Oricum baletul există în mine, îl simt și cel mai important este că i s-a transmis fiicei mele, Maria Cassandra. Dansează extraordinar. De altfel are și o voce superbă. Nu spun asta pentru că este copilul meu. Vocea ei este cristalină, este curată. Nu a vrut niciodată să cânte în public pentru că n-a dorit să se facă vreodată comparație între noi două. Mi-a spus că nu va putea să cânte niciodată mai bine decât mine și dacă nu poate fi mai bună, atunci nu cântă. Eu o las să decidă singură ce are de făcut și ce vrea să facă în viață, pentru că și eu am fost lăsată să-mi dezvolt talentul după bunul meu plac. Nimeni nu m-a obligat să fac ceva în mod special.
Adevărul: Apropo de alegerile făcute. La școala de muzică, tu ai ales vioara și apoi oboiul?
Maria Gheorghiu: Eu mi-aș fi dorit să fac vioara în continuare, dar mi s-a spus foarte clar că nu voi putea face performanță din cauza faptului că am degetele foarte scurte. Așa că m-am pomenit în clasa a V-a că trebuie să optez pentru un instrument de suflat. Am considerat că oboiul are sunetul cel mai plăcut. În timp am descoperit că oboiul este un instrument cu totul special, dacă știi să suflii în el are o căldură extraordinară. Din păcate n-am nicio înregistrare cu mine la oboi. Vremurile așa au fost atunci când eu am făcut școala de muzică. Mama nu a avut posibilitatea de a-mi cumpăra un oboi, eu am lucrat pe oboiul școlii pe care îl împărțeam cu o colegă. Pentru că nu m-am gândit să fac performanță, nici nu am investit în instrument. Oboiul este extrem de scump și de pretențios. Numai o ancie, piesa aceea în care se suflă, costa la vremea respectivă foarte mult. De câte ori trebuia să-mi cumpăr o ancie nouă era tragedie în familie. Costa 45 lei, în condițiile în care salariul mediu era de 200 lei.
Adevărul: Ai declarat că dacă ar fi să o iei de la capăt în muzică ai alege tot folkul, dar ai învăța chitara cu un profesor, inclusiv chitara clasică...
Maria Gheorghiu: Ceea ce fac eu pe chitară este mult peste media a ceea ce se întâmplă astăzi, însă consider că totuși nu este suficient. Altfel te dezvolți și din punct de vedere componistic, în momentul în care știi foarte bine instrumentul acesta. Mi-aș fi dorit să stăpănesc foarte bine acest instrument. Mă uit cu mare admirație la colegii mei, cei care știu chitara foarte bine și mă gândesc că poate piesele mele ar suna altfel dacă aș fi fost total dotată din punctul acesta de vedere.
Adevărul: Oricum, cu cât transmiți tu, fără a fi expertă în cântat la chitară, reușești să ne porți într-o zonă aparte, care sigur nu e din această lume.
Maria Gheorghiu: Asta simt și eu, chiar simt că am fost trimisă pe pământul acesta cu un scop. De multe ori se întâmplă lucuri pe care nu le pot explica logic, dar îmi dau seama că sunt parte din acea categorie nevăzută, dar știută.
Adevărul: Leopoldina Bălănuță ți-a spus cândva un lucru pe care la vremea respectivă ai mărturist că l-ai trecut cu vederea: "Tu nici nu-ți dai seama ce aură există în ființa ta!"
Maria Gheorghiu: Pe parcursul vieții mele artistice am întâlnit câțiva astfel de oameni, din categoria "EXTRAORDINARI". Așa era și Leopoldina Bălănuță. Toți mi-au spus același lucru și n-au făcut decât să-mi confirme această idee. Am o misiune de îndeplinit și acest lucru se întâmplă de fiecare dată când sunt pe scenă. Nu știu câtă lume realizează, dintre cei care sunt dincolo de scenă, ce se petrece cu artistul în momentul în care începe să transmită publicului ce are de spus. De multe ori mă uită Dumnezeu pe scenă. Uit că am de cântat doar un anumit interval de timp. Se întâmpă să intru în transă, să intru în acea stare de grație pe care numai divinitatea ți-o poate da și pur și simplu uit că recitalul meu trebuie să se încheie, pentru că mai urmează și alți artiști.
Adevărul: Care este legătura între folk și fado?
Maria Gheorghiu: Există o legătură foarte strânsă între folk și fado pentru că amândouă lucrează cu sensibilitatea, cu sufletul artistului. Se știe foarte clar, fado este este doina portugheză. E cântecul trist care scoate la suprafață tot ce are mai frumos portughezul în el. Mie fado mi s-a potrivit mănușă. Mi s-a spus de mai multe ori că aș putea să cânt acest gen de muzică. Mi-aduc aminte că la primul meu recital în Franța, nici nu mai știu câți ani au trecut de atunci, francezii m-au comparat cu ale lor cântărețe de fado și mai mult decât atât mi-au oferit în dar casete cu muzică portugheză. Ei mi-au spus că după vocea și felul meu de a fi, mi s-ar potrivi acest gen. La vremea respectivă, am receptat doar acestă informație și am abandonat-o într-un sertar al memoriei. Anul trecut însă, s-a declanșat dorința de a cânta fado. "Curcubeul" sufletului meu, cel care a văzut tot ce e mai frumos în mine și căruia îi datorez starea mea de grație, ca femeie, mi-a spus: "Tu parcă ești venită din mare și cântecele mării ți se potrivesc foarte bine. De ce nu încerci să cânți fado?". În ziua în care am vorbit despre acest lucru, mi-a și trimis pe mail un link către Dulce Pontes. Pentru că am simțit acel cântec foarte aproape de mine și pentru că doream să-i fac o bucurie iubitului meu, l-am învățat foarte repede. Așa am descoperit dragostea pentru fado și de atunci o dezvolt. Când mi-a venit confirmarea chiar din partea artistei pe care o ascult și pe care o admir, Dulce Pontes, atunci mi-am dat seama că nu am greșit și că nu este o întâmplare că am început să cânt fado. Una din prietenele mele dragi a ascultat o înregistrare făcută într-un club cu acest cântec și i-a trimis-o lui Dulce Pontes. Artista a trimis un răspuns care pe mine m-a lăsat fără grai: "Are voce fatidică și blândă, cu un accent portughez rotund. Poate cânta fado cu succes. Cred că pentru ea muzica este o rațiune de a trăi, nu oricine cântă fado pentru că muzica fado trebuie trăită cu fiecare celulă, o atingere de aripă sau un zbor frânt, o iluzie sau utopie, plâns sau bucurie, bine sau rău. Toate se găsesc în această ființă a lui Dumnezeu și sunt bucuroasă că ne aflăm sub același soare". Nu poți să cânți fado dacă nu ai sufletul foarte mare și foarte deschis, în fado nu poți să minți. Așa cum și în folk, zic eu că, nu poți să minți. Dacă ești un adevărat artist folk nu poți să minți. Aici nu mai e vorba de cosmetizare. Aici nu mai poți mima sentimentul sau să faci playback. Nu, aici ori ai ceva de oferit și te oferi până la dezintegrare, ori te ocupi cu alte lucruri.
Adevărul: ți s-a recomandat să urmezi drumul muzicii clasice deoarece vocea ta se încadra foarte bine în registrul muzicii de operă sau operetă. De ce ai ales folkul?
Maria Gheorghiu: Totul s-a întâmplat din cauza poeziei pentru că, absolut întâmpător, am mers la o ședință de cenaclu unde am citit parte din versurile pe care le scriam la vremea respectivă. Acolo am descoperit o lume în care poezia putea fi pusă în valoare și am considerat că folkul este singurl gen care poate face poezia mai accesibilă. Nu toată lumea ascultă poezia recitată, când ea este cântată este deja altceva. Mi se părea că folkul este acel lucru total pe care îl poți face atunci când ai ceva frumos în suflet de transmis celor din jurul tău.
Adevărul: Până la urmă, în '93, când ai câștigat trofeul la "Om Bun", cine te-a numit "Joan Baez a românilor", Socaciu sau Sterian?
Maria Gheorghiu: Victor Socaciu a fost cel care mi-a zis chiar pe scenă "Joan Baez a românilor". El mi-a spus așa, dar ca să fiu sinceră, era un citat din presa franceză care mă numise așa după primul meu concert pe care l-am avut în Normandia, la Cayenne. Întâmplarea n-a avut loc în cadrul festivalului "Om Bun", ci la emisiunea Marinei Almășan-Socaciu, "Ceaiul de la ora 5", realizată la Arad. În acea emisiune, oaspete de oanoare era Helmut Ducadam, iar eu am fost invitată să cânt. La vremea respectivă, Lucia Sterian era psihologul emisiunii. Pentru că i-a plăcut foarte mult vocea mea atunci când m-a auzit cântând la repetiții, l-a sunat pe vali Sterian și l-a atenționat să urmărească emisiunea pentru că va auzi ceva care îi va fi pe plac.
Adevărul: Cu Vali Sterian ai avut o relație profesională aparte. Printre altele, împreună ați reușit să scoateți la lumină un cântec care se afla în tine și care te reprezintă. E vorba de Maria de Mangop. Care este povestea acestui cântec?
Maria Gheorghiu: Chiar spuneam, la un moment dat, că simt că mă locuiește o prințesă bizantină de demult. Iar multe lucuri care mi s-au întâmplat parcă mi-au confirmat asta. Poezia, Maria de Mangop, am primit-o alături de altele, de la un grup de poeți din Pitești. Ei ascultaseră primul meu album "Lacrimi în flăcări" și mi-au trimis o scrisoare în care au scris mai multe poezii. Erau poezii care, spuneau ei că, mă de definesc. Aurel Sibiceanu, cel care a scris Maria de Mangop, așa mă vedea din ceea ce cântam eu, ca pe Maria de Mangop. De văzut nu mă văzuse niciodată în carne și oase. Când am primit scrisoarea, poezia aceasta mi s-a lipit imediat de suflet. În timp ce o citeam m-a străbătut un fior extraordinar, m-am închipuit în acea lume uitată și am simțit că de acol vin. Melodia am compus-o foarte repede. Am lucrat această piesă cu Adrian Ordean, am imprimat-o, însă nu era ceea ce trebuia. Vali Sterian a simțit acest lucru și mi-a spus: "Tu ești Maria de Mangop, trebuie să facem piesa să te reprezinte". Am stat de vorbă, înainte de a o imprima, luni de zile. La un moment dat ajunsesem la starea de exasperare, pentru că tot veneam la București, la vremea respectivă locuiam în Reșița, și nu imprimam. Înregistram alte lucruri, dar nu și piesa aceasta. Vali mi-a spus să nu mă îngrijorez pentru că trebuia să știe foarte clar cum am gândit eu piesa, să se convingă dacă eu știu exact cine este Maria de Mangop și dacă sunt într-adevăr Maria de Mangop. Într-una din seri mi-a spus: "Da, tu ești Maria de Mangop, putem să ne apucăm de treabă". Dacă ascultați cu atenție această piesă, o să vedeți că acolo niciunul din instrumentele care se aud, nu este pus întâmplător. Nicio frază muzicală, fiecare instrument reprezintă ceva, vine din acea vreme uitată. Este un tot unitar. Vali ținea foarte mult la această piesă, iar eu o cânt numai când simt că publicul merită cu adevărat această piesă. Nu o când oriunde și pentru oricine.
Adevărul: O altă mare mulțumire profesională este pentru tine spectacolul pe care l-ai făcut la Kiev împreună cu Orchestra Filarmonicii din Kiev. Ar fi trebuit să existe și un eveniment similar la București, dar acest proiect nu s-a mai materializat. De ce?
Maria Gheorghiu: Din motive obiective acest spectacol n-a mai avut loc, dar sper că rămâne un subiect deschis, pentru că asta presupune foarte multe lucruri și nu toate depind de mine. Eu am primit partiturile din partea dirijorului Nicolae Misnei, unul din dirijorii Filarmonicii din Kiev, pentru un turneu care să se numescă "Ave Maria" și care să cuprindă o parte clasică, cu tot ceea ce s-a scris până acum "Ave Maria". iar cea de-a doua parte să cuprindă piesele mele orchestrate simfonic.
Adevărul: Ce iubești cel mai tare și ce detești cel mai mult în lumea în care trăim?
Maria Gheorghiu: În general iubesc toate lucrurile bune, frumoase și luminoase, dar nu pot spune că iubesc ceva în mod special. Aș putea spune ce detest: în momentul în care simt un om că minte, că e ipocrit, că vrea să te fure sau să te bârfească, am închis căile de comunicare și i-am întors spatele.

Sursă: Adevărul
28 August 2009

La mulți ani, Maria Gheorghiu!

Alina Ioana Deac

Una dintre cele mai apreciate voci feminine ale folkului românesc, realizatoare de emisiuni radio și de televiziune, Maria Gheorghiu s-a născut la Reșița pe 28 august 1963.

În copilărie visa să devină balerină (a și studiat baletul la vârsta de 3 ani) și mai crede și astăzi că, dacă drumurile nu ar fi purtat-o pe tărâmul muzicii, ar fi ales poate dansul. De altfel crede că, într-o altă viață, ar fi fost balerină și … prințesă de Bizanț, asemenea Mariei de Mangop, personaj care o fascinează și căreia i-a dedicat, de altfel, un cântec. despre care Vali Sterian spunea că ar defini-o.

A început să studieze muzica din fragedă tinerețe, iar cei opt ani de școală de muzică (vioară și oboi) și cei zece ani în corul de cameră "Miorița" (condus de Doru Morariu) au contribuit mult la formarea personalității sale artistice. A fost sfătuită să urmeze o carieră muzicală "serioasă", să se apuce de operă sau operetă. Dar, pasionată și de arta cuvântului, de vorbele frumoase puse în versuri, scriind ea însăși poezii pe care le recita în cadrul cenaclului "Atheneum" din Reșița, a ales, în cele din urmă, folkul, descoperind că, atunci când sunt puse pe note muzicale, versurile ajung mult mai repede în sufletele oamenilor. Deși puțini i-au înțeles această pasiune pentru muzica folk, Maria a pornit pe drumul ales, cu credința că este cel potrivit pentru ea. A câștigat premii importante la toate festivalurile de profil din țară, iar în anul 1993 a câștigat trofeul Festivalului Național de Muzică Folk "Om Bun".

De-a lungul carierei sale artistice, Maria Gheorghiu a susținut numeroase recitaluri în țară și în străinătate, a editat mai multe albume și a colaborat cu nume importante ale scenei românești, iar astăzi ocupă un loc important în galeria folkiștilor români. În prezent colaborează cu trupa Atelier, alături de care cântă la diverse evenimente și în cluburi.

O prezență extrem de plăcută pe scenă, feminină, frumoasă, întotdeauna elegantă, rafinată și cu zâmbetul mereu pe buze, cu o voce care nu poate lăsa indiferente nici pietrele, un glas care-ți pătrunde direct în suflet și cântece pe măsură, Maria Gheorghiu reușește să-și cucerească publicul de la primele acorduri.

Pentru că astăzi ne aflăm în data de 28 august și Maria Gheorghiu împlinește niște ani, vreau să îi urez, în numele întregii echipe Folkblog și a celor care ne citesc și o ascultă, un călduros "La mulți ani!", o viață lungă, plină de bucurii și de realizări, alături de cei dragi! și mai vrem să-i mulțumim că, din toate drumurile pe care ar fi avut cândva ocazia să o apuce, l-a ales pe cel al muzicii folk.

Sursă: FolkBlog
14 August 2009

știu că nu pot schimba lumea, dar aș începe cu mine...

Alina Dragomir

La trei ani a început să studieze baletul și este convinsă că astăzi ar fi fost balerină. "Profesoara de balet, o nemțoaică de la care am învățat foarte multe, a murit și a fost înlocuită de cineva care nu era la fel de bun. Mama m-a retras, și baletul a trecut pe locul doi. și acum păstrez pasiunea pentru dans. Simt că într-o altă viață m-a o balerină. și, cândva, o prințesă din Bizanț. Am simțit-o în mine atât de bine pe Maria de Mangop, încât mi-am închipuit că am fost ea. Așa am scris cântecul . Vali Sterian, care a fost foarte bucuros să lucreze această piesă, mi-a spus: "Cântecul acesta te definește. Maria de Mangop ești tu!."

Ascultând-o pe Maria Gheorghiu, față în față, îți dai seama că prințesa din ea nu a părăsit-o niciodată. Frumusețea i se dezvăluie treptat, odată cu bogăția interioară și cu strălucirea nestematelor din priviri. Vocea ei transmite, ca într-o vrajă, sensibilitate și forță. "Leopoldina Bălănuță mi-a spus cândva un lucru pe care multă vreme l-am considerat o aiureală. "Tu nici nu-ți dai seama ce aură există în ființa ta!"

Nu e suficient să ai un har...

Rădăcinile artistice vin dinspre părinți și bunici. "Bunicul dinspre tată a fost cantor la biserică, iar din partea mamei am avut mulți muzicieni în familie. Am studiat de mică vioară și oboi, dar părinții mei s-au despărțit când aveam 10 ani, iar mamei i-a fost greu să se descurce și nu mi-am putut continua studiile muzicale. Mai târziu, am intrat într-un cor de cameră, unde am rămas peste zece ani, până când dirijorul Doru Morariu a plecat la Filarmonica din Iași. Un profesor foarte bun, de la care am învățat multe și care mi-a recomandat să urmez o carieră muzicală. Nu a fost singurul care m-a îndrumat către operă sau operetă fiindcă am voce pentru așa ceva. Am făcut studii în acest sens și am învățat să trec cu mare ușurință dintr-un registru vocal în altul. Folkul nu e simplu, iei o chitară, înveți trei acorduri și două vorbe. Pentru mine, este în primul rând o stare și m-am îndreptat către folk pentru că mi-a plăcut mult poezia. și cuvântul, în general. Munca mea la radio o dovedește." Apropierea de poezie i-o datorează lui Nichita Stănescu, dar și altor poeți care au scris în spiritul lui. "Am intrat în cenaclul Atheneum din Reșița, recitându-mi poeziile proprii, și am observat că lumea este mai receptivă la cuvântul cântat."

A învățat să cânte la chitară, pentru a oferi cuvântul cântat, în ciuda reproșurilor generale că abandonează o carieră muzicală în favoarea unui gen ce nu era luat în serios. "Cel care mi-a înțeles această pasiune a fost Doru Morariu, de la care am învățat și compoziția. Nu e suficient să ai un har, trebuie să îl dezvolți învățând."

Muzica folk - un gen în care toți se regăsesc

Crede că astăzi folkului îi lipsește vizibilitatea. "Dacă lumea ar înțelege cu adevărat ce reprezintă, artiștii s-ar dezvolta altfel. Una este să fii motivat să faci ceva și alta este să-l faci doar pentru că îți place. Pe vremea Cenaclului Flacăra folkul a avut șansa, dacă poate fi numită șansă, să fie cam singura formă de cultură. Fiecare oraș avea un cenaclu, o agora sa, unde erau prezente mai multe forme de artă. Exprima, totodată, un protest față de problemele societății, probleme care există și astăzi, doar că sunt altfel <îmbrăcate>. Acest atu s-a pierdut, iar folkiștii, din nevoia de a fi auziți, s-au îndreptat spre o zonă comecială. Am trecut și eu prin experiența asta. Mi s-a cerut să cânt piese ușoare, să nu merg prea mult în zona elitistă, cu metaforă și poezie grea. Există și un folk fără metaforă, care spune lucrurilor pe nume, dar așa cum trebuie. Nici acesta nu este promovat. Nu înțeleg de ce. Mergând în turnee prin țară, descopăr că folkul este bine receptat de toată lumea. E un gen în care toate categoriile de vârstă se regăsesc. Oamenii cântă alături de noi melodii care nu au apărut pe un disc sau nu au fost promovate la televiziune, iar noi suntem primiți ca niște adevărați artiști. Proiectul, inițiat de Radio România, este o formulă de spectacol, în care artiști mari sunt invitați să cânte alături de debutanți, aducând pe scenă două generații, ca o predare de ștafetă, iar sălile sunt mereu arhipline."

Sufletul între folk și fado

De curând a descoperit că-i place să cânte fado. A învățat celebrul "Cancao do mar" și a înțeles că genul fado este a doua sa natură. "Cineva m-a înregistrat cântând acest cântec într-un concert la București și i l-a trimis lui Dulce Pontes. Răspunsul ei este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat. "Are voce fatidică și blândă, cu un accent portughez rotund. Poate cânta fado cu succes. Cred că pentru ea muzica este o rațiune de a trăi, nu oricine cântă fado pentru că muzica fado trebuie trăită cu fiecare celulă, o atingere de aripă sau un zbor frânt, o iluzie sau utopie, plâns sau bucurie, bine sau rău. Toate se găsesc în această ființă a lui Dumnezeu și sunt bucuroasă că ne aflăm sub același soare."

Alte proiecte muzicale importante sunt "Pariu pe prietenie", realizat cu site-ul "Bocancul literar", un fel de cenaclu, și "Folk fără vârstă", ce promovează muzica folk în licee. "Este un proiect permanent, ca și Festivalul , unde sunt în juriu de ani de zile și constat că tinerii sunt atrași de folk, de la cele mai fragede vârste." La Radio București realizează emisiunea "Clubul de Joi", o emisiune interactivă cu invitați deosebiți. "Regret că nu am notat toate mesajele pe care le-am primit de la ascultători, cu toate gândurile lor frumoase, pentru că aș fi putut să public o carte până acum. La televiziune realizez emisiunea "În căutarea folkului pierdut", în cadrul căreia am reușit să fac portrete cu majoritatea artiștilor importanți. Sunt satisfacții profesionale dincolo de scenă: să cauți în sufletul oamenilor de lângă tine și să scoți de acolo tot ce au ei mai bun și mai frumos."

Ceea ce cauți vine spre tine firesc

Altă realizare a Mariei Gheorghiu este fiica sa, Maria Cassandra. Are 23 de ani. "E un copil frumos și sensibil. Are o voce absolut minunată și este o dansatoare foarte talentată, dar refuză să aleagă o carieră muzicală. Nu vreau să o forțez. O las să se găsească, așa cum au făcut și părinții mei cu mine. Motivația mea a fost de face lucruri de care părinții mei să fie mândri."

Este convinsă că pentru a oferi trebuie mai întâi să te descoperi, iar ceea ce cauți vine spre tine firesc. Așa cum foarte frumos spune unul dintre cântecele sale: "știu că nu pot schimba lumea, dar aș începe cu mine... La biserică nu mergi doar ca să te rogi, ci să și mulțumești. Foarte bine mă reprezintă cântecul, la care doar dacă mă gândesc simt că mă luminez. Acest cântec a venit în momentul în care am cunoscut sublimul în dragoste. Chiar dacă starea aceea nu mai există, acest cântec mă face să radiez de câte ori îl cânt. Filosofia de viață care mă ajută să trec peste greutățile vieții este de a lua frumosul din tot ce a fost. Poți pierde mult în viață dacă faci compromisuri de teama singurătății. Când am realizat asta, am început să fac lucruri importante pentu mine, care mă ajută să mă simt împlinită."

Sursă: Revista Felicia