Maria Gheorghiu

Biografie

Maria Gheorghiu s-a născut pe data de 28 august 1963, la Reşiţa. La trei ani a început să studieze baletul. Harul artistic l-a moştenit de la părinţi şi bunici. A urmat Şcoala de Muzică timp de opt ani, studiind oboiul, pianul şi vioara. A intrat apoi în corul de cameră "Mioriţa", unde a rămas timp de zece ani, sub atenta observaţie a dirijorului Doru Morariu. Maria a intrat în Cenaclul Atheneum din Reşiţa recitând propriile poezii. A învăţat să cânte la chitară singură, "furând" de la colegii de scenă tehnici de mânuire a instrumentului.

Carieră muzicală


Maria Gheorghiu s-a lansat târziu pe piaţa artistică din România, însă după debut a avut ocazia de a se afirma pe scene importante ale ţării şi ale lumii. A colaborat cu oameni memorabili, printre care îi menţionăm pe Dominique Voquer şi Anette Baneville, pe spaniolul Patricio, dar şi orchestra Filarmonicii din Kiev. De asemenea, Maria a avut numeroase colaborări în spectacole de muzică şi poezie, alături de mari artişti români - Leopoldina Bălănuţă, Ştefan Iordache, Ovidiu Iuliu Moldovan, Dorel Visan, Eusebiu Ştefănescu. Din anul 2008, Maria a susţinut numeroase spectacole cu trupa Atelier. În prezent, în toate apariţiile sale pe scenele ţării este acompaniată de Radu Graţianu.

Albume


• 1995 - Lacrimi în flăcări (Roton)
• 1997 - Canon şi Maria Gheorghiu (Alpha Sound)
• 1998 - Pe la case luminate (album de colinde) (Alpha Sound)
• 1999 - Floare de vârtej (Intercont Music)
• 2002 - Pe la case luminate (reeditat) (Intercont Music)
• 2004 - Timp netrăit (Maria Gheorghiu)
• 2007 - Floare de vârtej (reeditat) (Intercont Music)
• 2010 - Curcubeu (Intercont Music)
• 2013 - De 20 de ani "Om Bun" (Patria Records)

Premii


• 1993 - Premiul 1 la Festivalul Naţional de Muzică Folk „Om Bun” • Trofee la majoritatea festivalurilor de gen din ţară

Activitate mass-media


Pe lângă activitatea muzicală, Maria Gheorghiu este prezentă şi în lumea mass-media. Activitatea sa constă în moderarea emisiunilor: ~ Clubul de joi - în fiecare joi seara, începând cu orele 22.00, pe frecvenţa Radio Bucureşti (98.3 FM) ~ În căutarea folkului pierdut – marţea, începând cu orele 19.00, la Televiziunea România de Mâine Tot la capitolul mass-media intră şi colaborarea cu Radio România Actualităţi, în cadrul căreia Maria se ocupă de organizarea campaniei de promovare a folkului în licee - Folk fără vârstă.

Om, artist și femeie


De la o vreme am început să număr altfel clipele, orele, zilele, anii. Nu ştiu de ce, poate doar pentru că în ultimul timp am pierdut iremediabil câţiva oameni dragi de a căror prezenţă nu am ştiut să mă bucur îndeajuns atunci când se putea… Zilele de sarbatoare am grijă să nu fie populate decât de oamenii pe care îi doresc în preajma mea, cei cărora le pot oferi ce am eu mai bun şi mai frumos şi bineînteles, să mă incarc la rândul meu cu ceea ce au ei mai bun şi mai frumos. Pentru cei care nu ştiu, sunt un om al cărui destin a fost hotărât dinainte şi care, pentru a-şi împlini menirea, duce zilnic bătălii cu sine însuşi, cu ignoranţa unora, cu nesimţirea altora, cu ipocrizia, cu furia, cu balastul şi mizeria care trebuie înlăturate, pentru ca în final să ni se arate tuturor şi frumuseţea umană.

Multă vreme am trăit acut sentimentul că sunt doar “Mierlă fără folos”. În timp, am realizat că locul în care trăiesc este “cea mai frumoasă grădină a raiului” în care, dacă vreau cu adevărat, poate să înflorească şi “Floarea mea de vârtej”.

Destinul muzicii folk este acelaşi cu propriul destin. În ceea ce mă priveşte, cântecele mele sunt viaţa mea, sunt scrise cu sângele meu, cu bucuriile şi tristeţile mele, şi în ele se regăsesc aceia care mai au chef să stea de vorbă cu ei înşişi fără teama de a deveni ridicoli în fata semenilor. Folkul nu ţine de modă, ci doar de faptul că ai sau nu curajul sa recunoşti că sensibilitatea e o parte importantă din tine. Câtă vreme mai crezi că un cântec te poate face mai bun şi ai curajul să spui asta cu voce tare de pe scenă sau din sală, mai există speranţă.

Muzica pentru mine este o formă de supravieţuire. Muzica este refugiul atunci când simt că nu mai încap în lumea reală. Este armura pe care o imbrac ca să mă apăr de micile răutăţi cotidiene. Este cea mai importantă formă de comunicare cu cei care simt că viaţa este şi altceva în afara zilnicei corvoade. Iar muzica mea, poezia pe care o compun, scoate la suprafaţă trăirile mele.

Am învăţat în decursul anilor petrecuţi pe scenă că definitorie pentru un artist este comunicarea cu publicul, faptul cî trebuie să îi convingi de sinceritatea gestului tău artistic, să le dai ocazia să se regăsească în cântecele tale şi, cel mai important, să ştie că tu eşti acolo, pe scenă, pentru ei, nu pentru tine. Nu am făcut niciodată o ierarhizare a scenelor pe care am cântat, pentru că nu scena cu numele ei este importantă, ci actul artistic în sine. Are vreo importanţă că ai cântat pe scena Filarmonicii din Kiev sau în nu ştiu ce sală mare de concerte din Paris, Madrid, Roma sau Chicago atâta vreme cât tu nu ai reuşit să convingi, să simţi publicul vibrând cu tine la fiecare notă, respiraţie sau tăcere?

În ceea ce mă priveşte, foarte puţine au fost cazurile în care să nu mă recunosc pe scena. Când s-a întâmplat, am intrat în şedinte prelungite cu mine, încercând să-mi explic ce anume nu a mers. Mi-au prins bine toate nopţile şi zilele de vorbă cu artista, m-au ajutat să ajung la ceea ce sunt astăzi. Ştiu că nu am ajuns încă la maturitatea artistică. Nu sunt încă în punctul în care să spun: „Eu sunt Maria Gheorghiu şi vreau să-mi acordaţi câteva clipe din preţiosul dumneavoastră timp, pentru că am ceva important de spus”. Încă experimentez stări, caut răspunsuri, încerc să înteleg ce-şi doreşte omul când vine să mă asculte. Degeaba am trăit eu momente care pentru mine pot intra la categoria extaz artistic, dacă nu am reuşit să transfer starea de graţie publicului.” (Maria Gheorghiu)